Povestea emoţionantă a fetiţei-minge: a reuşit să devină campioană la înot după ce a rămas fără picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Qian Hongyan, în copilărie, după ce bunicul său i-a improvizat o proteză dintr-o jumătate de minge de baschet. FOTO AFP

Qian Hongyan a rămas fără picioare la patru ani, după un accident de maşină, fiind nevoită să se deplaseze cu ajutorul unei mingi de baschet. Astăzi, la 20 de ani, este campionă la înot, performanţă obţinută la Jocurile Paralimpice din China.

Chinezoaica Qian Hongyan, în vârstă de 20 de ani, a devenit un exemplu de voinţă pentru persoanele cu handicap din întreaga lume, nu doar din China, graţie poveştii sale de viaţă incredibile.

Qian a rămas fără picioare în urma unui accident de maşină, în anul 2000, pe când avea doar patru ani, iar bunicul ei a ajutat-o să se deplaseze înlocuindu-i picioarele lipsă cu o minge de baschet tăiată pe jumătate. Aşa a devenit celebră ca fetiţa-minge, după ce fotografiile sale au ajuns în presa internaţională încă din 2005.

În timp ce se târa dintr-un loc în altul, micuţa chinezoaică îşi sprijinea greutatea în mâini, cu ajutorul unor bucăţi de lemn. Totuşi, în ciuda handicapului său, a fost mereu un copil cu zâmbetul pe buze, care cu greu se oprea din joacă.

FOTO Daily Mail 

Pentru că provenea dintr-o familie foarte săracă, Qian a mers la şcoală numai până la 11 ani şi nu a avut parte de îngrijiri medicale deosebite. Pentru că era extrem de energică, a fost îndrumată către sport şi a învăţat să înoate, dar s-a chinuit enorm până când a reuşit să se menţină la suprafaţa apei. „Părea că nu o să învăţ niciodată să înot. Aveam mereu impresia că o să mă înec“, după cum povestea fata într-un interviu oferit publicaţiei „China Daily“.

FOTO Daily Mail 

La vârsta de 11 ani, în 2007, a primit o pereche de picioare prostetice, după o intervenţie medicală făcută la Beijing, graţie donaţiilor venite din partea oamenilor impresionaţi de soarta sa.

FOTO AFP 

Doi ani mai târziu, după antrenamente neobosite, Qian devenea campioană naţională la proba de înot a Jocurilor Paralimpice din China. Visa deja să-şi reprezinte ţara la competiţiile de la Londra, în 2012. Până la 16 ani, se perfecţionase deja în diverse stiluri de înot, la Clubul Sportiv din Yunzhinan, unde îşi petrecea fiecare zi, şi câştigase multe alte medalii de aur şi de argint. 

FOTO AFP 

Apoi, în 2011, înaintea calificărilor pentru următoarea ediţie a Jocurilor Paralimpice, bunicul său a murit. Deşi a fost extrem de afectată de moartea acestuia, a câştigat medalia de bronz, dar nu a reuşit să se califice în echipa care urma să plece la Londra. Dezamăgită şi ruşinată, a decis să ia o pauză şi s-a întors acasă, la părinţi şi la cei doi fraţi mai mici. 

Când vine acasă, Qian foloseşte un scaun cu rotile ca să se deplaseze mai repede sau se lasă purtată în spate de mama sa. FOTO Daily Mail 

A realizat însă că sportul îi oferă un scop în viaţă şi a revenit în competiţii. Rezultatele obţinute i-au convins din nou pe oamenii cu suflet mare că merită toate şansele pentru a-şi continua drumul în sportul de performanţă, aşa că în 2013, la 18 ani, a primit un nou set de proteze pentru picioare. Anul trecut, în luna septembrie, tânăra a câştigat proba de 100 de metri la înot, în cadrul Jocurilor Paralimpice organizate în provincia Yunnan, şi este mai decisă ca niciodată să-şi continue drumul.

FOTO Daily Mail 
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani