„Piese de schimb“ pentru organele interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stimularea creierului cu cipuri poate cauza schimbări de personalitate

În viitor, oamenii nu vor mai avea nevoie de transplanturi, iar orbirea şi paralizia ar putea dispărea cu ajutorul cipurilor şi membrelor controlate de muşchii rămaşi.

Primul om bionic a apărut acum 40 de ani, în serialul american de ficţiune „The Six Million Dollar Man". De atunci, specialiştii au încercat să dezvolte organe noi care să le înlocuiască pe cele afectate. În plus, una din ţintele cercetătorilor este lungirea speranţei de viaţă şi crearea unor „piese de schimb". 

Prima ţintă a fost atinsă: pacienţii din lumea întreagă care suferă de afecţiuni neurologice pot fi „dotaţi" cu electrozi plantaţi adânc în interiorul creierului, care îi pot face să-şi controleze gadgeturile utilitare cu gândul. Cercetătorii au demonstrat această tehnologie arătând cum un pacient american a putut controla un braţ robotic cu un cip implantat în creier, scrie BBC.

Cu toate acestea, stimularea activităţii cerebrale a avut şi efecte secundare care trebuie analizate cu atenţie. Unii oameni au dezvoltat schimbări de personalitate, o dorinţă sexuală crescută până la extrem sau chiar un comportament criminal. Un studiu american a arătat că un sfert dintre cei cu electrozi în creier au suferit o deteriorare a relaţiei lor maritale.

650 de pixeli într-un singur ochi

Pe lângă membre artificiale şi stimularea creierului, următorul pas este înlocuirea oaselor cu unele create în laborator. Cercetătorii britanici au dezvoltat articulaţii din metal şi plastic. De asemenea, folosind polimeri industriali şi o nouă imprimantă tridimensională, ei au reuşit să „imprime" oase în mărime naturală.

Cercetătorii de la Universitatea Monash din Islamabad (Pakistan) au reuşit să creeze ochi artificiali, care nu sunt conectaţi la globul ocular sau la nervii optici. Practic, dispozitivul stimulează centrul vederii din creier printr-un implant în miniatură. Cei 45 de electrozi oferă 650 de pixeli pe ochi, adică o rezoluţie mai bună decât a celei mai performante camere foto de pe orice smartphone aflat acum pe piaţă.

Protezele picioarelor şi ale braţelor sunt o obişnuinţă, dar simplele bucăţi de plastic au fost înlocuite de gadgeturi multifuncţionale, controlate de computere. În vara anului trecut, un britanic , de 14 ani, a primit o mână cu care poate scrie, dezvoltată chiar de către compania Mercedes. 

Click pe infografie pentru a mări

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort