Performanţa unui dresor: a învăţat trei câini să piloteze avionul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un dresor de câini din Noua Zeelandă a reuşit să înveţe să piloteze avionul trei patrupezi incluşi într-un program special, conceput pentru realizarea documentarului „Dogs Might Fly” (Câinii ar putea să zboare - n.r).

Căţelul Reggie a fost primul care a prins din zbor cum să piloteze un avion şi l-a menţinut pe traiectorie timp de 15 minute, după cum a povestit zoologul şi expertul în comportamentul animalelor Mark Vette. 

Câinii au învăţat să piloteze în simulatorul de zbor, cu ajutorul semnalelor luminoase şi abia după aceea s-au urcat la bordul unui avion. Astfel, lumina albastră le indica să facă la stânga, cea roşie la dreapta şi cea albă le semnala să menţină avionul în linie dreaptă.

 „Este nevoie de mult antrenament şi de muncă pentru a pune bazele unei astfel de colaborări. Este însă uimitor că pe măsură ce zburam mai mult, cu atât câinii deveneau mai intuitivi”, a povestit antrenorul Mark Vette. Acesta a reuşit cu ceva timp în urmă să înveţe un câine cum să conducă un automobil, conform news.com.au. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie