Perfecţionismul, boală grea

Tendinţa de a fi şi de a face lucrurile perfect este o trăsătură apreciată mai ales în societatea modernă, considerată  artificială. Dusă însă la extreme, ea poate deveni periculoasă pentru „adepţii“ săi.

Persoanele perfecţioniste sunt meticuloase, perseverente, mereu în competiţie şi aproape tot timpul nemulţumite, din cauza faptului că îşi impun standarde mult prea ridicate. Au tendinţa de a se axa pe corectitudine şi pe muncă asiduă. Psihologii avertizează însă că, la fel ca orice comportament toxic, perfecţionismul poate avea consecinţe negative asupra calităţii vieţii individului şi a celor din jurul lui.

„Ştiam încă de la începutul relaţiei cu soţul meu că acesta este un perfecţionist, motiv pentru care l-am admirat foarte mult. În momentul de faţă nu pot spune că nu-l mai admir, dar în unele situaţii cred că exagerează. Mă deranjează că petrecem din ce în ce mai puţin timp împreună, şi chiar şi atunci el se gândeşte numai la problemele lui. De asemenea, mă critică din ce în ce mai des", spune Maria Ion (35 de ani), din Bucureşti.

Psihologul Keren Rosner afirmă că un perfecţionist poate deveni atât de centrat pe executarea cerinţelor sau a obligaţiilor sale, încât îşi poate neglija propria persoană şi relaţiile interumane. „O astfel de persoană nu îşi alocă prea mult timp pentru sine, de aceea nu va cultiva relaţii de prietenie. De asemenea, preocuparea permanentă pentru rezultate performante, grija pentru detaliu până la exagerare pot epuiza resursele proprii acumulând oboseală şi stres, ducând la epuizare, ceea ce determină încă un efort suplimentar pentru îndeplinirea sarcinilor", explică psihologul Keren Rosner.
 
Ce probleme pot apărea

Psihologii canadieni Paul Hewitt şi Gordon Flett spun că stresul cu care se confruntă perfecţioniştii duce la apariţia problemelor emoţionale, fizice şi de relaţionare, care includ depresia, tulburări alimentare, sindrom al durerii cronice, conflicte conjugale şi chiar suicid.

Conform specialiştilor, perfecţionismul se manifestă sub diferite forme, fiecare fiind asociată cu un alt tip de probleme, mai mult sau mai puţin severe. Niciuna dintre acestea nu este lipsită însă de complicaţii. Astfel, psihologii vorbesc despre trei tipuri de perfecţionişti: orientat spre sine (cu  o puternică motivaţie internă de a fi perfect şi de a-şi stabili nişte standarde nerealiste pentru sine), orientat spre ceilalţi (are pretenţia ca oamenii din jur să fie perfecţi) şi orientat spre prescripţiile sociale (reflectă nevoia de a câştiga şi de a menţine aprobarea celorlalţi, întărită de convingerea că ceilalţi aşteaptă perfecţiunea).

Adesea cele trei forme pot coexista, iar problemele pe care le determină pot fi asociate. În cazul perfecţionismului orientat către sine, unele studii au arătat că există o legătură cu problemele de sănătate mintală, cum este anorexia. În cazul perfecţionismului orientat spre alţii, relaţiile intime pot avea de suferit,
căci un partener perfecţionist îşi va critica adesea soţul/soţia. Perfecţionismul social este asociat cu depresia şi chiar suicidul, deoarece, spun cercetătorii, persoanele în cauză sunt mereu stresate şi se simt neputincioase.

"Perfecţionismul, în sensul bun, ne face să ne dorim mereu să ne depăşim condiţia. Cel toxic apare atunci când există o mare diferenţă între ţelurile propuse şi capacitatea de a le realiza."
Frédéric Fanget psihiatru

Respectarea priorităţilor, extrem de importantă

Psihologul Keren Rosner îi sfătuieşte pe perfecţionişti să dea dovadă de echilibru. „Acesta poate fi obţinut dacă sunt reevaluate priorităţile şi este  urmat un program în care să fie incluse activităţi de relaxare şi de natură personală. Bineînţeles, schimbarea trebuie să fie determinată la nivel cognitiv şi, de asemenea, emoţional. Este indicat ca persoana să înţeleagă priorităţile în viaţă şi să nu aibă cerinţe exagerate de la sine. Trebuie să înveţe să aibă încredere în ceilalţi şi să le distribuie responsabilităţi.

Convingerile disfuncţionale legate de «trebuie» este bine să fie eliminate din schema cognitivă chiar şi din exprimarea verbală, acest îndemn imperativ fiind frecvent întâlnit în discursul perfecţionistului", explică Keren Rosner. Referitor la importanţa priorităţilor, psihiatrul Frédéric Fanget, autorul volumului „Mereu mai bine! Psihologia perfecţionismului", le-a cerut pacienţilor săi să treacă pe o listă priorităţile din viaţa lor, iar pe alta - ceea ce au realizat într-o săptămână. La sfârşitul săptămânii, subiecţii şi-au dat seama că nu au realizat nimic din ceea ce considerau a fi important pentru ei.

De exemplu: ei au recunoscut că şi-ar dori să acorde mai mult timp vieţii de familie, să meargă la cafea cu colegii sau să petreacă două ore în aer liber fără să răspundă la telefon. Realitatea a fost că, chiar şi când au ieşit la jogging, au fost atât de preocupaţi să bată recordul precedent, încât nu s-au bucurat de activitatea în sine. Concluzia psihiatrului: „perfecţionismul ne împiedică să fim fericiţi".

Cum recunoşti un perfecţionist

Gordon Flett, psiholog în cadrul Universităţii din Toronto, specializat în studiul perfecţionismului, arată care sunt principalele zece caracteristici ale perfecţionistului:
1. Nu-şi poate lua gândul de la o greşeală pe care a făcut-o.
2. Este mereu în competiţie şi nu se poate gândi că este mai prejos decât alţii.
3. Se apucă de un lucru doar dacă ştie că-l duce la bun sfârşit.
4. Are pretenţia ca şi alţii să fie perfecţionişti.
5. Nu cere ajutorul în cazul în care crede că această rugăminte poate fi percepută ca o slăbiciune.
6. Persistă în rezolvarea unei sarcini, în timp ce alţii au renunţat demult la ea.
7. Consideră că este de datoria sa să-i corecteze pe alţii când aceştia au greşit.
8. Este preocupat să nu facă greşeli de faţă cu alţii.
9. Remarcă erori peste tot.
10. Este extrem de conştient de cerinţele şi aşteptările celorlalţi.