Pedofilia, afacere de familie în Filipine. Cum îşi exploatează părinţii copiii în faţa camerelor: „Ei nu înţeleg. Au fost mai traumatizaţi de operaţiunea de salvare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO stokesentinel.co.uk

Mai multe familii din Filipine au transformat abuzul sexual al copiilor în afaceri profitabile de familie. Părinţii în cauză îşi exploatează în faţa camerelor de luat vederi propriii copii cu vârste începând de la trei ani. Această practică nu este străină nici românilor, o mamă din Giurgiu fiind judecată pentru că îşi abuza sexual copiii de 11 luni şi trei ani ca apoi să vândă imaginile pedofililor de pe internet.

Cazul abominabil al Roxanei Elena Onu, mama din Giurgiu care îşi exploata sexual copiii, pe Skype, contra unor sume de bani din partea pedofililor cunoscuţi pe internet a şocat, în luna ianuarie, întreaga ţară. Femeia în vârstă de 24 de ani întreţinea relaţii sexuale cu propiii copii, o fetiţă în vârstă de numai 11 luni şi un băieţel în vârstă de trei ani, potrivit procurorilor DIICOT Bucureşti, care au trimis-o după gratii pentru viol, trafic de minori şi pornografie infantilă. Mama a fost decăzută din drepturile părinteşti, dar decizia nu este definitivă.

Această practică şocantă este, pentru mai multe familii din Filipine, o modalitate bună de a face bani. Primul caz descoperit, care a scos apoi la lumină o întreagă reţea de cazuri în care părinţii îşi abuzau sexual copiii, este cel rezolvat de un agent sub acoperire. Într-o misiune ce a durat două săptămâni, femeia, al cărei nume nu a fost făcut public, s-a dat drept „Japayuki”, un termen care defineşte o prostituată filipineză în Japonia. Aceasta a reuşit să se apropie de o familie cu mai mulţi copii, convingând-o pe mamă să îi facă cunoştinţă cu cei mici. În scurt timp, agentul sub acoperire a legat o conexiune cu fiica cea mare a femeii, Nicole (n.r. – nu este numele real), în vârstă de 13 ani, care i-a mărturisit despre activitatea scandaloasă la care lua parte împreună cu ceilelalte rude minore, fraţi şi verişori, la iniţiativa părinţilor. 

Această descoperire a fost făcută în 2011. De atunci, mama violatoare este în închisoare, deşi nu şi-a recunoscut niciodată vina, în ciuda descoperiri pozelor şi filmuleţelor incriminatoare. Cinci ani mai târziu, copiii imploră să fie puşi din nou în grija femeii. La momentul intervenţiei autorităţilor, oamenii legii credeau că micuţii vor fi uşuraţi că sunt, în sfârşit, protejaţi. Nu mică le-a fost mirarea să descopere că aceştia au fost furioşi că au fost luaţi de lângă părintele lor. Potrivit agentului sub acoperire, Nicole nu s-a simţit salvată, ci trădată. 

Toţi copii femeii, trei băieţi şi trei trei fete, au fost mutaţi într-un centru social. Aceştia nu sunt conştienţi că au fost exploataţi. 

Este extrem de trist. În multe cazuri, copiii nu înţeleg ce le-au făcut părinţii lor. Au fost mai traumatizaţi de operaţiunea de salvare. Abuzul li se părea perfect normal, pentru că ştiau mulţi alţi copii care erau trataţi la fel, a declarat un reprezentant al centrului.

Mama copiilor se află de cinci ani în arest, isprăvind o parte din pedeapsa de 12 ani pe care a primit-o. Femeia a dat naştere celui de-al şaptelea copil în închisoare şi neagă vehement acuzaţiile care i se aduc, spunând însă că ştie că merită să sufere. „Nu mă gândesc la caz. Am credinţă în Dumnezeu”, a declarat aceasta. 

Potrivit agentului britanic Stephanie McCourt, Filipine a oferit un mediu perfect pentru aceste cazuri. Nivelul sărăciei, accesul la internet şi cunoaşterea limbii engleze facilitează legăturile dintre abuzatori şi pedofili.

Părinţii taxează cu sume cuprinse între 5 şi 200 de dolari pe sesiune, negociind cu clienţii, iar copiii prestează pe ceas, cu show-uri pentru americani şi europeni dimineaţa şi cu program pentru australieni după-amiază. „Credem că aceste lucruri sunt doar o mică parte din ce există, de fapt, în lume. Cu siguranţă există o reţea mult mai extinsă de astfel de cazuri”, a declarat McCourt, potrivit publicaţiei „The Guardian”.

Mai multe pentru tine:
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!