Pace sociala cu miscari de strada
0Infuzia masiva a liderilor sindicali in administratie, politica si societatea civila si incheierea primului Acord social intre patronat, Guvern si sindicate au fost, din punct de vedere sindical, principalele evenimente ale anului 2001.
In sectorul economic, un protocol semnat intre ministrul Industriilor si liderii Centralei Nationale Confederative a Sindicatelor Miniere a marcat o alta premiera: co-parteneriatul sindicate - directori in conducerea unei societati cu capital de stat. La jumatate de ora dupa semnarea protocolului, un oficial din minister a recunoscut ca acest soi de parteneriat n-a fost inca definit in Romania, nici macar in actul ce fusese proaspat parafat. In plus, la Compania Nationala a Lignitului Oltenia, societatea unde se va experienta co-parteneriatul sindicate-directori, exista deja o forma de colaborare din pacate posibil de definit doar prin Codul penal: centrala sindicala are un sereleu care prospera, cu binecuvantarea directorilor, pe spatele companiei. Ramane de vazut ce va aduce oficializarea relatiei. Anul 2001 a insemnat si inceputul extinderii miscarii sindicale in societatea civila. Proiectul noii legi a sindicatelor, aflat deja in dezbaterea Paramentului, prevede dreptul viitoarelor structuri sindicale de a-i reprezenta, pe langa muncitori, si pe tarani, someri, pensionari, liberi profesionisti, casnice etc. Acoperirea "pietei" de catre marile confederatii sindicale va fi o joaca in conditiile in care despre miile de ONG-uri care se declarau reprezentative pentru aceste categorii sociale s-a auzit doar la simpozioane si seminariile internationale. In ceea ce priveste infuzia liderilor sindicali in politica, anul 2001 marcheaza de asemenea un revirement. Marile confederatii sindicale cocheteaza cu diferite partide politice inca din 1991. BNS, de pilda, a semnat pagini intregi de protocoale pentru sustinerea in alegeri a CDR, a PD, a PNL etc. Din randul CNSLR-Fratia au migrat, in 1996, catre PDSR lideri sindicali de vaza precum actualii ministri Miron Mitre si Marian Sarbu. Din fruntea Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania si-a luat avant, catre PNTCD, Victor Ciorbea s.a.m.d. Pana in 2001, insa, nici un lider sindical nu a reusit sa-si tina echilibrul cu un picior in luntrea politica si cu unul in luntrea sindicala. Criticilor acestei situatii li s-a raspuns, atat de catre politicieni, cat si de catre sindicalisti, ca asa este si in Europa. S-a "uitat" insa a se mentiona ca in orice stat europeamn intrarea in Parlament a unor reprezentanti sindicali se face pe baza unor reguli contractuale si nu dupa gasca. La noi, in 11 ani, parlamentarii n-au reusit inca sa-si voteze nici propriul statut, in care, conform Constitutiei, ar fi trebuit sa stabileasca incompatibilitatea demnitatilor lor cu alte job-uri. Asa se face ca, unul din cele mai spumose scandaluri ale anului 2001 - publicarea carnetului de munca al deputatului Vasile Savu, lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, platit, nu de Parlament si nici de sindicate, ci de Compania Nationala a Huilei, unde sustinea ca munceste intens - s-a stins in cateva zile. "Statutul domnului Savu nu incalca nici o lege", a venit precizarea din partea conducerii Camerei Deputatilor. Acordul social incheiat intre patronat Guvern si sindicate ar fi trebuit sa reprezinte, cat de cat, o justificare a infuziei masive a liderilor sindicali in administratie si politica. Pentru prima data in 11 ani, intr-un document se stipula ca intregul Guvern si toate confederatiile sindicale vor conlucra pentru binele social. Anul trecut ar fi trebuit sa fie elaborata, de comun acord, schimbarea intregii legislatii a muncii, ar fi trebuit gasite solutii pentru reducerea fiscalitatii, ar fi trebuit adoptate strategii pentru dezvoltarea fiecarui sector economic in parte. Problemele au aparut la nici o luna dupa semnarea acordului, sute de sindicalisti din teritoriu contestand vehement ideile promovate in special de ministrul Muncii, Marian Sarbu. Au urmat greve spontane si manifestatii organizate de lideri locali sub privirile ingaduitoare ale celor mari, dar fara vreun ajutor din partea lor. Abia spre sfarsitul anului, liderii celor patru mari confederatii au facut pasul decisiv si, intre avantajele oferite de PSD si revolta muncitorilor pe care-i reprezentau, au ales "vocea poporului". In luna decembrie 2001, la interval de numai o saptamana, BNS si Cartel Alfa au adunat in Bucuresti peste 10.000 de protestari, iar cele mai puternice sindicate din CNLSR-Fratia (petrol, gaze, energie, transporturi etc) au amenintat ca vor declansa o greva fara precedent. Acordul social, insa, mai avea doar cateva saptamani pana la expirare. ianuarie l Angajatii Combinatului siderurgic Resita protesteaza in fata pavilionului administrativ al societatii fata de intarzierea platii salariilor l Angajatii Celohart Zarnesti protesteaza in fata societatii cerand anularea contractului de privatizare l Circa 2000 de siderurgisti de la combinatul Gavazzi Steel Otelul Rosu se strang in centrul orasului Caransebes, cerand plata salariilor restante februarie l Angajatii Operei Nationale din Bucuresti intra in greva, protestand fata de retragerea din salarii a unor sume provenite dintr-o marire considerata ilegala de Ministerul Culturii. In urma grevei, directorul Operei, Pompei Harasteanu a fost inlocuit de Ludovic Spiess l Siderurgistii din Hunedoara declanseaza conflict de munca considerand ca Guvernul doreste schimbarea conducerii combinatului pe criterii politice. In urma protestelor, se stabileste o noua lista a membrilor consiliului de administratie al combinatului, care corespunde cererilor sindicale l Sute de sindicalisti de la Tepro Iasi se aduna in centrul orasului in semn de protest fata de tergiversarea procesului celor noa persoane implicate in uciderea liderului sindical Virgil Sahleanu l Sindicalistii din casele de asigurari de sanatate declanseaza o greva de avertisment de doua ore fata de nerespectarea salariilor prevazute in contractul colectiv de munca l Salariatii de la Combinatul siderurgic Resita blocheaza principalele intrari in oras cerand plata salariilor restante l Pe 19.02, premierul Adrian Nastase semneaza, alaturi de patroni si liderii marilor confederatii sindicale, primul Acord social l Minerii din cadrul Societatii Nationale a Carbunelui Ploiesti intra in greva generala pe termen nelimitat cerand sa le fie acordate salariile prevazute in contractul colectiv de munca l 600 de mineri din bazinul Campulung se blocheaza in subteran cerand cresterea salariilor cu 30 la suta si demiterea conducerii societatii martie l Angajatii Combinatului siderurgic Gavazzi Steel Otelul Rosu se aduna in curtea societatii cerand plata salariilor restante. Protestul inceteaza dupa ce sindicalistii primesc asigurari din partea Politiei ca Stefano Gavazzi nu va putea parasi localitatea pana la finalizarea investigatiilor l O suta de bibliotecari se aduna spontan in fata sediului Ministerului Culturi pentru a protesta fata de disponibilizarea a 30 la suta din numarul angajatilor l Salariatii institutului avicol din Balotesti blocheaza timp de cateva ore una din benzile de circulatie de pe soseaua Bucuresti -Poiesti, pentru ca nu-si primisera salariile de trei luni l Trei saptamani de greva generala la Opera Romana din Cluj Napoca duc la destituirea conducerii institutiei aprilie l 2000 de muncitori de la Tractorul Brasov protesteaza in fata prefecturii fata de anularea ordinelor prin care erau acordate facilitati producatorilor agricoli la achizitionareaa de masini agricole mai l Cartel Alfa ameninta ca va rupe Acordul social semnat cu Guvernul. Liderii sindicali cer modificarea Legii pensiilor, acordarea unui numar mai mare de tichete de masa, revizuirea grilei de impozitare a salariilor si reducerea TVA la produsele de baza l Greva de doua ore la Uzina de Automobile Dacia, pentru cresterea salariilor l Angajatii societatii bucurestene Apa Nova intra in greva spontana in semn de protest fata de concedierea a 3000 de oameni, anuntata de conducerea firmei l 4000 de angajati ai societatilor Alro protesteaza fata de modul in care urmeaza sa fie privatizata societatea iunie l Salariatii, Santierului naval de la Constanta au declansat un protest spontan acuzand conducerea societatii de moartea a zece muncitori ucisi in explozia unei nave, intrucat nu asigura conditii de munca si protectie a muncii in santier iulie l 6000 de angajati ai Roman Brasov s-au adunat in curtea uzinei cerand cresterea salariilor. Greva spontana este urmata, peste zece zile, de un mars pe strazile Brasovului, la care se cere reducerea preturilor la produsele de baza si la energie l Sindicalistii din Electrica picheteaza Ministerul Industriilor protestand fata de programul de reforma energetica promovat de conducerea societatii septembrie l Luna este marcata de protestele sindicalistilor de la Combinatul siderurgic Resita, nemultumiti ca situatia lor a ramas incerta si dupa declansarea procedurii de reorganizare judiciara a societatii l 5000 de cadre didactice din Hunedoara boicoteaza deschiderea noului an scolar cerand plata salariilor restante de peste 3 luni l Cartel Alfa denunta Acordul social octombrie l Sindicalistii de la Fabrica de Armament Cugir declanseaza greva spontana cerand cresterea salariilor l Sindicalisti de la fabricile de armament din Tohan, Zarnesti, Carfil, Metrom, Fagaras si de la IAR Brasov declanseaza actiuni de protest fata de disponibilizarile anuntate si lipsa finantarii industriei de aparare l In invatamant se organizeaza o greva de avertisment de doua ore pentru acordarea unor salarii decente l 200 de cadre sanitare se strang in Piata Revolutiei din Bucuresti, in semn de protest fata de nivelul scazut al salriilor si al alocatiilor bugetare pentru sanatate l Greva spontana la Roman Brasov, declansata de declaratiile premierului Adrian Nastase privind restructurarea uzinei noiembrie l 2.000 de bugetari se strag in Bucuresti in semn de protest fata de proiectul legii bugetului de stat pe 2002 l Centrala Nationala Confederativa a Sindicatelor Minisere organizeaza doua mitinguri de protest la Baia Mare si Targu Jiu. Circa 10.000 de mineri cer oprirea disponibilizarilor in sectorul minier l Cartel Alfa aduna 10.000 de sindicalisti in Bucuresti la "Mitingul saraciei". decembrie l 10.000 de oameni ies pe strazile Brasovului pentru a cere, in principal, cresterea salariilor l 10.000 de oameni se aduna si in Bucuresti la mitingul si masul organizat de Blocul National Sindical cerand, in principal, scaderea impozitelor pe salarii, acordarea nediscriminatorie a tichetelor de masa si modificarea Legii pensiilor