Omul care trăieşte în spital de 45 de ani

Paulo Henrique Machado a trăit aproape toată viaţa lui în spital. A suferit de paralizie infantilă când era copil, cauză a poliomielitei. Astăzi respiră cu ajutorul aparatelor la care este conectat în permanenţă. Dar în ciuda neajunsurilor sale, a învăţat să lucreze pe calculator, iar acum creează un serial de televiziune despre propria viaţă.

Primele amintiri, şi cele mai multe, ale brazilianului sunt legate de holurile spitalului pe care îl explora din scaunul său cu rotile. „Exploram toate coridoarele, mergeam în camerele celorlalţi copii internaţi aici, aşa mi-am descoperit universul”, a spus el pentru BBC. „Pentru mine, să mă joc fotbal sau cu jucării obişnuite nu a fost niciodată o opţiune. Am fost nevoit să-mi folosesc imaginaţia mai mult”, a mărturisit Paulo.

Mama lui a murit când avea doar două zile, iar câteva luni mai târziu a făcut poliomielită, ca urmare a celei mai mari epidemii din Brazilia. În 1970, copii cu polio erau închişi într-un dispozitiv din metal, iar previziunile asupra viitorului lor erau extrem de sumbre. Despre foarte puţini se credea că au o şansă reală să ajungă la adolescenţă. Speranţa lor de viaţă era de 10 ani.

Cu o mobilitate extrem de redusă, lumea lui Machado s-a format în jurul prietenilor pe care şi i-a făcut pe palier. „Eram eu, Eliana, Pedrinho, Anderson, Claudia, Luciana şi Tania. Şi ei au fost aici multă vreme aici, mai mult de 10 ani”, povesteşte Paulo.

Cu inocenţa unui copil, nu şi-a închipuit niciodată că se vor despărţi vreodată. Spitalul, personalul şi ceilalţi pacienţi erau familia lui. Doar că starea de sănătate a unora dintre prietenii lui a început să se deterioreze. Mulţi au pierit pe acelaşi palier cu el.

„A fost foarte greu. Fiecare pierdere era ca o dezmembrare, cum să spun... Fizică. Ca o mutilare. Acum am mai rămas doar doi: eu şi Eliana”, spune el.

Nici doctorii nu-şi pot explica de ce unii dintre copii au supravieţuit atât de mult, dar Machado ştie altceva. În fiecare dimineaţă se trezeşte îndreptat către prietena sa de o viaţă, Eliana Zagui. Relaţia lor este crucială pentru el. „Unii spun despre noi că suntem soţ şi soţie, dar ne avem mai degrabă ca frate şi soră”, explică Paulo.

„În fiecare zi, când mă trezesc, am certitudinea că puterea mea este acolo – Eliana. Este reciproc. Am încredere în ea şi ea în mine”, a adăugat el.

Şi pentru că se înţeleg atât de bine, se ceartă în fiecare zi, recunoaşte Machado râzând. „Cred că este ceva normal între o soră şi un frate sau într-un cuplu. Dar nu sunt certuri în care unul să se simtă ofensat sau în care celălalt trebuie să fie iertat”, a spus brazilianul.

(Machado şi Eliana au crescut împreună FOTO bbc.co.uk)

Riscul unei infecţii îi obligă pe cei doi să locuiască în spital. Excursiile în afara incintei sunt pe atât de rare, pe cât de memorabile pentru ei. Machado estimează că a părăsit spitalul de 50 de ori în toată viaţa lui. Cele mai multe ieşiri au avut loc în ultimii ani, datorită tehnologiei medicale care le uşurează plimbările.

„Au fost excursii incredibile. Ca atunci când am fost pentru prima dată pe o plajă, la 32 de ani. Am deschis uşa maşinii şi am zis: «Oau! Ce e asta?»”, îşi aminteşte el.

(Machado şi Eliana, împreună pentru prima dată la plajă FOTO bbc.co.uk)

„Ştiam cum arată o plajă din fotografii, filme şi poveştile altor oameni, aşa că ne-am construit o imagine în mintea noastră. Noi ne bucurăm incredibil de mult de aceste momente, pe care majoritatea oamenilor le iau complet gratuit. Ei nu se opresc să se minuneze aşa cum facem noi”, a spus Eliana, prietena lui Paulo.

Pentru că cei doi locuiesc în spital de atâţia ani, le-a fost permis să-şi decoreze camerele cu propriile lucruri. Partea Elianei este ocupată de păpuşi şi cărţi, în timp ce a lui Machado este un tribut adus cinematografiei. Are două calculatoare performante pe care a învăţat să monteze filme. Cu ajutorul unei campanii online, a reuşit să strângă toate fondurile necesare pentru un film 3D, care se va numi „Aventurile lui Leca şi ale prietenilor”, bazat pe o carte scrisă de Eliana Zagui. Filmul va fi regizat chiar de el.

Machado a vrut să portretizeze viaţa sa alături de Zagui, cunoscută şi ca Leca, dar şi a prietenilor săi.

„Cred că personajele mele sunt realiste, pentru că sunt create de cineva cu un handicap. Ştiu exact ce fel de dificultăţi întâmpină”, a spus el.

Caricaturistul Bruno Saggese, cel care l-a ajutat pe Machado cu proiectul său cinematografic în ultimii doi ani, spune că atunci când a venit prima dată la spital a fost uimit de calmul şi atmosfera relaxată din camera lui Machado şi a lui Zagui.

„Te afli într-un mediu în care pacienţii sunt într-o stare critică, familii îngrijorate, medici şi asistente alergând de colo, colo. Dar când intri în camera lor, te trezeşti într-o lume cu totul aparte”, a mărturisit Saggese.