O sută de documente secrete din arhiva Vaticanului vor fi făcute publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că oficialităţile de la Vatican au încercat, de-a lungul timpul, să le ţină departe de ochii omenirii, acum o colecţie de o sută de documente păstrate în Arhivele Secrete ale Vaticanului vor fi expuse şi accesibile studiului şi publicului, prin intermediul unei expoziţii care are loc în acest an.

Nepreţuitele documente, care datează chiar şi de 1300 de ani, vor fi făcute publice la Roma şi va fi singura dată în istorie când aceste scrieri părăsesc zidurile Cetăţii Vaticanului. „Este un eveniment excepţional. Este pentru prima dată când o expoziţie cu o asemenea semnificaţie va fi organizată", a spus Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Scrierile oferă o privire în viaţa regelui Henry al VIII-lea, Martin Luther sau Galileo Galilei, printre mulţi alţii, spune cotidianul Daily Mail. Expoziţia conţine şi o scrisoare din secolul al 13-lea scrisă de nepotul lui Gingis Han, în care cere cinstire de la Papă, menţionează cotidianul Daily Telegraph. Într-o scrisoare, datată în 1246, Marele Han Guyuk cere Papei Inocenţiu al IV-lea să călătorească în Asia Centrală în persoană pentru a "oferi cinstire şi omagiu hanului" ca un "act de ascultare".

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară