Nepoata lui Stalin, foarte activă pe Facebook: dezvăluirile şi fotografiile postate de aceasta FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nonconformista nepoată a lui Stalin, în vârstă de 44 de ani, postează fotografii de familie pe contul ei de Facebook. Tot acolo îşi explică şi pasiunea pentru tatuaje.

Chrese Evans, nepoata dictatorului rus Josef Stalin şi mezina singurei fiice a acestuia, locuieşte în prezent în Portland, Marea Britanie, unde a avut un mic magazin de antichităţi. În vârstă de 44 de ani, viaţa ei se desfăşoară la mii de kilometri depărtare de locul pe care faimosul ei bunic i-l previzionase. Potrivit postărilor ei de pe Facebook, Chrese apreciază confortul şi chiar şi preparatele tradiţionale ruseşti, având chiar o tentativă eşuată de a se muta acolo în copilărie.

Printre multitudinea de fotografii cu tatuajele lui Chrese (foto jos), pentru care are o pasiune de nestăvilit, se regăsesc postate, pe contul ei de Facebook, şi fotografii de familie şi chiar fotografii cu o supă rusească preparată de aceasta, potrivit cotidianului britanic Daily Mail.

Nepoata dictatorului, care spune că a fost crescută ca un copil obişnuit, este nonconformistă, şi din punct de vedere vestimentar şi al coafurii, purtând topuri neconvenţionale şi părul decolorat. Chrese, născută Olga, provine din cel de-al treilea mariaj al mamei sale cu arhitectul american William Wesley Peters.

FOTO dailymail.co.uk

FOTO dailymail.co.uk

FOTO dailymail.co.uk

Svetlana Alliluyeva, singura persoană care i-a ajuns la inimă lui Stalin

Mama Olgăi, Svetlana Alliluyeva (foto jos, dreapta), a fost singura fiică a lui Stalin şi mezina acestuia, fiind şi singura persoană despre care se spune că ar fi putut să-i topească inima. Ea şi-a petrecut o mare parte a vieţii încercând să fugă de moştenirea acestuia. Aceasta a locuit doar o scurtă perioadă de timp în apartamentele private din Rusia ale dictatorului, unde în copilărie îl întâlnise pe fostul premier britanic Winston Churchill.

Svetlana Alliluyeva, devenită Lana Peters după moartea lui Stalin, a murit de cancer de colon în urmă cu cinci ani, la vârsta de 85 de ani.

Într-un întreviu din anul 2011 acordat Daily Mail, fiica acesteia Chrese Evans declara: „Toată viaţa mamei mele s-a redus la încercarea de a scăpa de asocierea cu Stalin şi de a îşi trăi propria viaţă”. Potrivit fiicei sale, Svetlana a dispreţuit faptele tatălui ei şi a avut mult de suferit de pe urma acestuia, mulţi oameni făcând-o responsabilă de acţiunile tatălui său. „(…) Începuse să creadă că era adevărat. Este atât de nedrept.”

Chrese Evans a mai dezvăluit şi că mama ei nu şi-a putut ierta niciodată tatăl. Mama Svetlanei şi bunica maternă a lui Chrese, Nadezhda Alliluyeva, s-a sinucis în anul 1932, pe când aceasta avea doar şase ani, ca urmare a depresiei cauzate de infidelităţile lui Stalin.

FOTO dailymail.co.uk

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul