Naşterile la domiciliu sunt mai sigure decât cele în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mamele care nasc acasă nu riscă să aibă complicaţii severe FOTO Arhivă Adevărul

În urmă cu un secol, în Statele Unite femeile năşteau acasă, însă propaganda la care erau expuse le avertiza că naşterea la spital este cea mai sigură. Acum, potrivit unui nou studiu, publicat în ediţia iunie 2013 a Jurnalului Medical Britanic, s-a arătat că naşterea acasă este cea mai recomandată.

Cercetătorii studiului au vrut să afle dacă naşterile la domiciliu rezultau în mai puţine complicaţii decât naşterile la spital, iar pentru asta au investigat peste 150.000 de femei olandeze, care au avut coplicaţii severe în timpul naşterii, între 2004 şi 2006, notează „Natural News”.

Aproape 63 la sută din femei au născut acasă, în timp ce 37.1 la sută au născut la spital. Cercetătorii au fost interesaţi, în mod special, de cazurile de „morbiditate maternă acută” sau de momentele în care complicaţiile au fost atât de severe, încât mamelor li s-a acordat îngrijire intensivă.

Cercetătorii au descoperit că incidentele de morbiditate maternă erau de 3.1 la fiecare 1.000 de naşteri în spital, pe când la naşterile la domiciliu, proporţia era de 2.3 la 1.000, potrivit „The Guardian”.

 De asemenea, un fapt şi mai puţin întâlnit atunci când femeile nasc acasă este apariţia vreunei complicaţii severe, în cazul mamelor care nasc pentru a doua oară.

Acest studiu ar trebui să încurajeze reprezentanţii serviciilor maternale să aloce mai multe resurse, pentru a le oferi femeilor opţiunea de a naşte acasă, pentru că, în prezent, ştim multe femei care vor şi nu pot, din lipsa existenţei unor moaşe”, a conchis directorul executiv Royal College of Midwives, Cathy Warwick.
 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie