NASA: În august am putea descoperi forme de viaţă pe Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nasa anunţă, prin intermediul specialiştilor săi, că forajele realizate de cel mai nou vehicul marţian, numit Curiosity, ar putea scoate la iveală, în luna august a acestui an, forme de viaţă marţiană. Forajele ar putea identifica existenţa unor molecule organice complexe, care confirmă ideea existenţei vieţii pe Planeta Roşie, scrie Daily Mail.

Estimările arată că acest lucru va avea loc în luna august, întrucât în acea perioadă, specialiştii NASA vor săpa la o adâncime de circa 10 centimetri în solul marţian, valoare suficientă pentru a descoperi aceste forme de viaţă. Săpăturile vor fi efectuate în craterele mai noi, lăsate de meteoriţi care au intrat recent în contact cu suprafaţa marţiană.

Curiosity, spre deosebire de vehiculele marţiene anterioare, are ataşat un echipament special pentru recoltarea de mostre de sol şi roci, pe care le procesează şi le distribuie diferitelor instrumente complexe cu care este înzestrat. Vehiculele care au explorat planeta Marte în trecut nu puteau recolta decât sol de la suprafaţă, care fusese expus radiaţiilor cosmice, ceea ce făcea ca probabilitatea de a găsi urme de viaţă să fie practic nulă. În schimb, simulările arată că, la doar câţiva centrimetri adâncime, efectul radiaţiilor ar fi mult mai slab, deci posibilitatea de a găsi molecule organice ar fi mai mare.

Mai mult decât atât, vehiculul Curiosity va amartiza la baza formaţiunii muntoase din interiorul craterului Gale, deoarece straturile acestui munte conţin minerale care se formează în prezenţa apei. Moleculele organice complexe ar putea fi dovezi ale existenţei vieţii în trecut pe Marte.

Asemenea molecule ar putea fi alcătuite din 10 sau mai mulţi atomi de carbon şi pot fi asemănătoare cu aşa-numitele "cărămizi ale vieţii" - aminoacizii care stau la baza proteinelor.

Curiosity este echipat cu cel mai avansat echipament ştiinţific folosit vreodată pe Marte, fiind de circa 10 ori mai voluminos decât celelalte vehicule trimise pe Planeta Roşie. Este aproximativ de două ori mai lung şi de cinci ori mai greu decât Spirit şi Opportunity, cele două vehicule de explorare gemene trimise de NASA pe Marte în 2003.

Marte este, pornind dinspre Soare, a patra planetă a sistemului solar, a cărei denumire provine de la Marte, zeul roman al războiului. Uneori mai este numită și „planeta roșie" datorită înfățișării sale văzută de pe Pământ. Culoarea roșiatică se explică prin prezența pe suprafața sa a oxidului de fier.â

Vezi aici mai multe imagini

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie