Moartea unei artiste: a cântat cu venin în venă până a murit pe scenă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa de folk indonezian Irma Bule a murit în timpul unui concert, muşcată de o cobră care făcea parte din spectacol, ca element de senzaţie.

Folkul indonezian (n.r. dangdut), gen muzical ajuns la saturaţie pe piaţa locală, este mai nou interpretat în diverse concerte la pachet cu alte atracţii care să captiveze publicul. 

Unul dintre tertipurile folosite de artişti pentru sporirea succesului unui concert de muzică dangdut este şi dansul cu şerpi, cu care Irma Bule era familiară deja, aceasta dansând în trecut cu pitoni. 

Cel mai recent concert al artistei de 29 de ani i-a fost însă fatal, de această dată fiind inclusă şi o cobră pentru momentul dansului cu şerpi. Până când veninul provenit din muşcătura cobrei şi-a făcut efectul, timp de aproximativ 45 de minute, cântăreaţa a continuat să-şi facă, sârguincioasă, treaba. 

Tragedia s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, în mijlocul celui de-al doilea cântec, când Irma a călcat cobra pe coadă, din neatenţie. Riposta a fost imediată, şarepele extrem de veninos muşcând solista. Din cauza faptului că artista nu a solicitat imediat îngrijire medicală, decesul acesteia a survenit la mai puţin de o oră după atacul cobrei furioase.   

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete