Mituri în care industria alimentară încearcă din răsputeri să ne facă să credem

La nivel mondial, corporaţiile din industria alimentară investesc sume uriaşe de bani în campanii prin care ni se transmite sub diverse forme că omenirea va ajunge curând să moară de foame pentru că nu producem suficientă hrană. Ingineria genetică şi o gamă diversă de chimicale ar reprezenta soluţiile graţie cărora vom reuşi să facem faţă nevoii de hrană aflată în continuă creştere.

Publicaţia „Huffington Post“ trece în revistă o serie de mituri pe care marile corporaţii încearcă să le prezinte oamenilor într-o lumină pozitivă, ca fiind singura soluţie pentru a produce hrană în ritmul de creştere al populaţiei.

Mit: Avem nevoie de inginerie genetică şi de pesticide tot mai performante pentru a produce mai multă hrană

Realitatea ar fi însă oarecum diferită de imaginea apocaliptică pe care încearcă să o creeze corporaţiile din industria alimentară, notează upworthy.com citat de Huffington Post. Fermierii din toată lumea care acceptă să adopte practicile impuse de marii jucători din industrie renunţă la a mai menţine solul curat şi încep să se limiteze, adesea, la un singur tip de recoltă. Dispare treptat îngrăşământul care se producea în mod mult mai natural şi aceştia se văd nevoiţi să apeleze la cel produs în fabrici care poluează la rândul lor mediul prin procesul de producţie. Fermierii devin dependenţi de aceste îngrăşăminte „îmbunătăţite“, al căror preţ creşte fără ca ei să aibă alte variante decât să cumpere de la aceleaşi câteva companii de pe piaţă. Dăunătorii devin rezistenţi, aşa că este nevoie de tot mai multe pesticide. Îngrăşământul trebuie să fie în permanenţă îmbunătăţit, ceea ce înseamnă şi mai multe chimicale, solul îşi pierde fertilitata naturală, prin urmare fertilizatorul chimic este tot mai necesar.

Pe de altă parte, pentru că se vorbeşte despre epuizarea resurselor naturale, trebuie menţionat că agricultura industrială are nevoie de tot mai multe astfel de resurse, la rândul lor epuizabile, şi care devin tot mai scumpe pe măsură ce se împuţinează. Prin urmare, direcţia agriculturii chimice nu este singura soluţie, ci mai degrabă trebuie găsite variante pentru a nu deveni dependenţi de ideea agriculturii corporative, una care nu prezintă încredere pentru viitor. 

Mit: Corporaţiile din industria alimentară încearcă să ajute fermierii lucrând alături de ei

În ultimii 50 de ani, milioane de fermieri din întreaga lume au fost nevoiţi să semneze contracte cu marile corporaţii (iar în SUA acest lucru s-a desfăşurat la scară mare), înţelegeri care le dictează aproape orice decizie. Foarte mulţi şi-au pierdut fermele în urma încheierii acestor contracte. Multe dintre aceste corporaţii vor să se creadă că lucrează împreună cu fermierii şi că reprezintă mâna de ajutor de care aceştia au nevoie pentru a susţine o afacere de familie sănătoasă. De fapt, fermierii sunt presaţi, într-un fel sau altul, să se alăture agriculturii chimice controlate de aceşti mamuţi corporativi. Corporaţiile au bani şi nu este de mirare că guvernele nu fac decât să le susţină cauza, caz în care fermierii nu prea au loc de întors: intri în joc sau pierzi din start.

Mit: Avem nevoie să dublăm producţia până în 2050 pentru a putea să hrănim omenirea

Adevărul despre cât de eficientă este agricultura chimică şi cât de mult va creşte producţia graţie ingineriei genetice, a organismelor modificate genetic, are şi o parte despre care nu se vorbeşte. Astfel, mai multe studii realizate pentru a vedea măsura în care agricultura sustenabilă poate să acopere necesarul de hrană au arătat că acest lucru este posibil, dacă s-ar investi în această direcţie.

Agricultura sustenabilă poate atinge aceleaşi performanţe ca agricultura bazată pe chimicale, ceea ce este o vestă bună pentru micii fermieri care produc deja 70% din necesarul la nivel mondial. Este nevoie, prin urmare, de urmarea unei direcţii care poate da rezultate la fel de bune la nivel cantitativ, însă cu certe avantaje pentru sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător.