Mirosul ne influenţează deciziile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misterele simţului olfactiv

Se pare că este bine ca, atunci când eşti presat de timp să iei o decizie, mirosurile din jurul tău să fie cele cu care eşti obişnuit. Este sfatul oamenilor de ştiinţă americani de la Universitatea din Carolina de Nord.

Ei au realizat un studiu în cadrul căruia mai mulţi bărbaţi au fost supuşi unui test care implica punerea unor pariuri în urma unor estimări logice. Atunci când trebuia să ia o decizie, în încăpere se pulveriza un odorizant.

Indiferent de mirosul acestuia, plăcut sau neplăcut, noua mireasmă a dus la deconcentrarea voluntarilor testaţi. Potrivit cercetătorilor, ei au luat decizii bazându-se mai mult pe emoţii decât pe conexiuni logice.

Cu nasul simţim şi frica

O altă echipă de specialişti în neuroştiinţe a constatat că putem simţi, cu ajutorul nasului, chiar şi emoţiile celor din jur, în mod special frica. De fapt, Mujica-Parodi, directorul Laboratorului pentru Studiul Emoţiilor şi Cogniţiei din SUA, a observat că informaţia olfactivă pe care o percepem atunci când o persoană de lângă noi este anxioasă este mirosul de transpiraţie.

Pentru a evidenţia acest lucru, echipa cercetătoarei a prelevat mostre de transpiraţie ale unor persoane care au sărit prima oară cu paraşuta şi le-au dat unor voluntari să le miroasă. Aparatul de imagistică prin rezonanţă magnetică, la care erau conectaţi participanţii la studiu, a indicat o activitate intensă a creierului în zona responsabilă cu procesarea emoţiilor atunci când aceştia au mirosit mostrele de transpiraţie.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?