Mincinoşii au mai multe probleme de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minciunile dau dureri de cap

Sinceritatea este dureroasă uneori pentru persoanele din jurul nostru, dar pentru noi este mult mai sănătoasă decât minciuna.

La propriu. Persoanele care spun lucrurilor pe nume au o sănătate fizică şi psihică mai bună decât cele care obişnuiesc să mintă, potrivit cercetătorilor Universităţii din Notre Dame, Indiana (SUA).

Minciunile provoacă stări de tensiune şi de tristeţe, iar acestea afectează negativ starea generală de sănătate, au observat specialiştii americani după ce au monitorizat 110 persoane pe o perioadă de zece săptămâni. Jumătate dintre ei au fost rugaţi să fie cât mai sinceri pe durata studiului, iar ceilalţi s-au comportat ca de obicei. Potrivit autorului studiului, profesorul Anita Kelly, o persoană obişnuită (care nu este mitomană) spune, în medie, 11 minciuni într-o săptămână.

Participanţii la studiu care au reuşit să fie mai sinceri decât de obicei au declarat că starea lor fizică şi psihică a fost mai bună decât în trecut. Ei au avut mai puţine dureri de cap şi dureri în gât, iar stările de tensiune şi cele de melancolie s-au atenuat odată ce au încetat să mai inventeze scuze că au întârziat la serviciu sau să-şi flateze şefii mai mult decât ar fi fost cazul. Sinceritatea le-a adus şi alte beneficii: interacţiunile sociale au devenit mai bune decât în trecut, iar relaţiile personale s-au îmbunătăţit şi ele.

Cu ocazia acestui studiu, o parte dintre participanţi au spus că au învăţat să ocolească adevărul răspunzând unei întrebări incomode cu o altă întrebare. În acest fel, reuşesc să distragă atenţia interlocutorului de la subiectul pus în discuţie. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune