Mecanicii de locomotiva si angajatii de la comunicatii, in greva generala
0Angajatii din comunicatiile feroviare si mecanicii de locomotiva vor declansa, luni, greva generala pe durata nelimitata, sindicalistii incepand deja negocierile cu administratia companiilor de cale
Angajatii din comunicatiile feroviare si mecanicii de locomotiva vor declansa, luni, greva generala pe durata nelimitata, sindicalistii incepand deja negocierile cu administratia companiilor de cale ferata privind asigurarea treimii legale de activitate. Voicu Sala, liderul Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, a declarat, ieri, ca mecanicii de locomotiva vor intra, luni dimineata, la ora 7,00, in greva generala. "Vom negocia cu administratia treimea legala de activitate pe care o vom asigura. Vor circula trenurile importante care transporta gaz, combustibil", a precizat Sala. Totodata, Ionel Socaciu, liderul Federatiei "Elcatel", a declarat ca angajatii din comunicatii feroviare vor recurge la aceeasi forma de protest, in acelasi timp cu colegii lor. Florin Dobrescu, presedintele Federatiei "Drum de fier", a sustinut, la randul sau, ca, luni, sindicalistii pe care ii reprezinta vor lua o decizie referitor la declansarea grevei generale, in cadrul Consiliului Extraordinar. Dobrescu si-a exprimat speranta ca, totusi, pana atunci, administratia sa prezinte o oferta favorabila angajatilor de la calea ferata. Cei trei lideri sindicali sunt nemultumiti ca administratia le-a promis majorarea salariilor cu 12 la suta, in conditiile disponibilizarii a 1.600 de angajati. Sindicalistii au considerat ca nici promisiunea acordarii a 15 tichete de masa pentru un salariat, incepand cu 1 octombrie, nu este "serioasa". Liderii celor trei federatii critica, de asemenea, neclaritatea programelor de reorganizare a activitatii la calea ferata. Federatia Miscare-Comercial, Federatia Miscare si Vagoane si Federatia Sindicatelor din Transporturi Feroviare au renuntat, joi, la declansarea grevei generale, in urma discutiilor avute cu administratia companiilor feroviare. Reprezentantii federatiilor sindicale de la calea ferata s-au intalnit, marti si miercuri, cu cei ai administratiei Companiei Nationale CFR Infrastructura, a CN CFR Marfa si Calatori. Feroviarii au fost in greva de avertisment, timp de doua ore, pe 1 martie.