Malformaţia genitală rară de care suferea Adolf Hitler: dictatorul ascundea o anomalie care îl complexa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un istoric german susţine că a descoperit în documente medicale mai vechi o malformaţie genitală de care suferise Adolf Hitler. Raportul a fost întocmit de un medic care l-a examinat pe Hitler în perioada în care acesta fusese la închisoare.

Profesorul de istorie Peter Fleischmann declară că a studiat documente medicale care confirmă zvonuri mai vechi legate de o anomalie genitală de care ar fi suferit Adolf Hitler: el a avut intr-adevăr un singur testicul. Hitler suferea din naştere de această malformaţie, numită criptorhidie dreaptă: testiculul său drept nu era coborât din abdomen.

Constatarea a fost făcută în urma unui examen medical realizat de medicul Josef Steiner Brin la închisoarea Landsberg, unde Hitler a fost închis în anul 1923, în urma eşecului Puciului organizat de el, scrie The Independent. În afară de această malformaţie, Hitler a fost declarat de medic „sănătos şi puternic”.

Dosarul său medical a fost pierdut şi redescoperit în anul 2010, cu ocazia unei licitaţii organizate în Bavaria. Având în vedere importanţa deosebită a acestor documente, ele au fost confiscate imediat de către autorităţile germane.

Ulterior, raportul medical a fost studiat de cercetători de la Universitatea Erlangen din Nurnberg. Acest document confirmă faptul că Hitler a avut un singur testicul, însă organul nu a fost pierdut în urma unor răni grave suferite în timpul luptelor de pe Somme din Primul Război Mondial, aşa cum se susţinea o variantă a acestui zvon, care a circulat mult timp.

Ce înseamnă această malformaţie genitală

Testiculele sunt organele reproducătoare masculine, care produc spermă şi testosteron. Ele se formează încă din perioada intrauterină şi încep să coboare din cavitatea abdominală înainte de naştere, ajungând astfel în scrot, care este punga de la baza penisului.

În urma unui consult medical, se poate constata că în scrot există un singur testicul, malformaţia fiind numită criptorhidie. Afecţiunea apare la aproximativ 3-5% din bărbaţi, fiind mai des întâlnită la copiii născuţi prematur.

Un testicul care nu este coborât nu se va dezvolta normal şi există chiar riscul apariţiei cancerului. De aceea, de multe ori medicul recomandă extirparea acestuia din abdomen, printr-o operaţie. Nu vor exista însă probleme grave în cazul acestei malformaţii, infertilitatea apare la doar 10% din cazuri.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025: Cele mai mari reduceri la jucării pe Noriel
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile