Majorat de coşmar: a rămas fără stomac după ce a băut un cocteil!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gaby Scanlan, o tânără britanică în vârstă de 18 ani, a ajuns la spital cu stomacul perforat într-un bar, iar medicii au fost nevoiţi să-l îndepărteze chirurgical.

Fata îşi aniversa majoratul în barul din Lancaster, Marea Britanie, şi a comandat un cocteil cu azot lichid, potrivit cotidianului Daily Mail. La scurt timp, a simţit că i se taie respiraţia şi a început să aibă dureri puternice de stomac. Gaby a fost transportată de urgenţă la spital, iar medicii au reuşit să îi salveze viaţa, dar nu şi stomacul, care era perforat şi a fost extirpat chirurgical. În prezent, starea tinerei este stabilă, dar nu este încă în afara pericolului.

Potrivit autorităţilor, barul în care a avut loc incidentul a încetat comercializarea băuturilor cu azot lichid. Azotul lichid îngheaţă instantaneu băuturile şi alimentele. El este folosit şi la prepararea cocteilurilor, vaporii pe care îi creează dându-le un aspect interesant.

Specialiştii îl recomandă însă doar pentru răcirea paharelor sau pentru congelarea ingredientelor. Inhalat sau ingerat, acesta poate cauza afecţiuni interne: poate îngheţa şi distruge ţesuturile din cavitatea bucală, din gât sau din stomac. Odată ajunsă în stomac, substanţa poate să fiarbă rapid, generând o cantitate mare de vapori care cauzează uneori o perforaţie, ca în cazul tinerei britanice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”