Vanessa Paradis este noua imagine H&M

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vanessa Paradis, în timpul şedinţei foto pentru H&M FOTO Facebook

Cântăreaţa şi actriţa franceză Vanessa Paradis (40 de ani) este noua imagine a brandului H&M. Fosta parteneră a lui Johnny Depp este imaginea colecţiei Conscious  H&M, care a fost creată astfel încât să susţină protejarea mediului înconjurător.

„Sunt bucuroasă să iau parte la campania Conscious de la H&M. Şi eu mă străduiesc să fiu conştientă atunci când fac cumpărături. Tocmai de aceea garderoba mea este în mare parte vintage. Îmi place acest stil pentru că este prietenos faţă de mediu. Îmi place să folosesc şi să refolosesc hainele vechi”, a declarat actriţa Vanessa Paradis într-un comunicat.

Paradis se alătură şirului lung de vedete şi creatori de modă celebri care au colaborat cu retailerul suedez în ultimii ani. De altfel, una dintre următoarele celebrităţi despre care se vorbeşte pentru următoarea colecţie este cântăreaţa Beyonce.

În fiecare sezon, compania suedeză se asociază cu celebrităţi, care contribuie şi creativ la realizarea colecţiilor. De fiecare dată, există o temă a colecţiei, de cele mai multe ori susţinând diverse cauze caritabile. Şi când nu este vorba despre celebrităţi, brandul lansează colecţii realizate împreună cu case de modă de lux, precum Maison Margiela sau Versace, care în mod obişnuit, nu produc piese pentru marele public. 

(Vanessa Paradis, în timpul şedinţei pentru H&M FOTO Facebook)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală