Unde se află cimitirul navelor de croazieră. Afacerea care a intrat în declin odată cu pandemia Covid-19

Când pandemia de Covid-19 a pus stăpânire pe întreaga lume, operatorii de nave de croazieră s-au străduit să se mențină pe linia de plutire, căutând soluții pentru optimizarea costurilor, precum casarea navelor mai vechi.

Pe măsură ce Covid-19 s-a răspândit la începutul anului 2020, economia modernă, globalizată, a început să se oprească brusc. Magazinele și-au închis ușile. Liniile de producție din fabrici au înghețat. Vasta armadă de avioane de linie a lumii a rămas staționară în aeroporturi liniștite – cel puțin în cea mai mare parte. Iar industria navelor de croazieră a început să- și închidă operațiunile pentru a evita răspândirea bolii.

Însă Covid-19 s-a răspândit fără milă. În câteva săptămâni, industria croazierelor s-a confruntat cu spectrul unor provocări mult mai serioase, scrie BBC.

Până în martie, anxietatea legată de croazierele anulate a fost înlocuită de posibilitatea foarte reală ca linii de croazieră întregi să dea faliment, dacă nu reușeau să reducă costurile. Una dintre cele mai simple modalități de a face acest lucru era să își reducă flotele - trimițând cele mai vechi nave la fier vechi.

Dezmembrarea navelor mari este o muncă complexă și periculoasă care are loc mai ales în țările în curs de dezvoltare, în locuri precum vastul șantier naval din Chittagong, Bangladesh. Dar unul dintre cele mai aglomerate locuri unde se practică acest lucru este în Turcia, pe coasta azurie, răspândită de turiști, de lângă Izmir. Șantierul naval Aliağa este a patra cea mai mare instalație din lume și, pe măsură ce efectul croazierelor anulate a început să se facă simțit, multe dintre companiile de croazieră și- au trimis navele uriașe la dezmembrare.

Umit Bektas, un fotograf turc de la Reuters, cu sediul în Istanbul, a auzit că unele dintre nave se îndreptau spre Aliağa. Știa că o fotografie a navelor care așteptau să fie distruse ar crea o imagine puternică. „Din punct de vedere uman, au fost o mulțime de fotografii, știți, oameni în spital, locuri precum gropi comune”, spune el. „Am făcut o mulțime de fotografii despre cum magazinele sunt închise, dar nu poți spune că este din cauza stării de asediu sau din cauza crizei [Covid]. Dar aceste nave sunt ceva ce arată că această pandemie a afectat afacerile.”

La începutul crizei Covid, situația dificilă a pasagerilor vaselor de croazieră a fost de interes deosebit pentru presa mondială, spune Bektas. La începutul anului 2020, descoperirea unor cazuri de Covid pe nava înmatriculată în Marea Britanie Diamond Princess a dus la plasarea acesteia în carantină în largul coastei Japoniei timp de două săptămâni. Înainte ca nava să poată fi evacuată, se credea că peste 700 de pasageri și membri ai echipajului contractaseră boala - aproape unul din cinci dintre cei aflați la bord - până la 14 dintre aceștia murind.

În total, peste 40 de nave de croazieră au raportat cazuri în primele șase luni ale anului 2020, iar flota mondială de nave de croazieră a încetat treptat operațiunile, lăsând blocați până la 40.000 de membri ai echipajului, uneori în izolare.

Menținerea unei nave de croazieră în port fără pasageri plătitori implică în continuare costuri mari pentru operatori, spune Bektas, așa că „au decis să demonteze navele cumva, în special pe cele care nu erau prea îngrijite, care nu erau suficient de noi”.

„Nu m-au lăsat să intru”

Aliağa, spune Bektas, era deja bine cunoscut turcilor, parțial din cauza problemelor continue legate de siguranță și poluare de la șantier. „Condițiile de muncă sunt grele, dure”, spune el. Până în octombrie 2020, unele dintre nave sosiseră deja în port, iar Bektas a primit un pont de la un prieten care era jurnalist local.

Dar apropierea de nave pentru a face fotografii nu a fost ușoară. „Există o asociație a acestor proprietari de afaceri din acest șantier naval”, spune el. „M-am dus la ei și le-am cerut permisiunea, iar ei au spus: «Nu», nu m-au lăsat să intru. Nu am avut niciodată ocazia să intru și să privesc de aproape.”

La ce a avut acces Bektas, însă, a fost o dronă. „Am început să o folosim abia acum, iar pe atunci fotografiile de știri cu drone nu erau atât de comune”, spune el. „Imaginea cu drona este într-adevăr estetică. Creează o imagine foarte frumoasă.”

„Cimitirul” navelor de croazieră  

Turcia, însă, nu este cea mai ușoară țară din lume în care să pilotezi o dronă, spune el, mai ales în zonele apropiate de situri militare sau instalații sensibile. „Este ilegal să tragi fotografii în majoritatea locurilor din Turcia cu o dronă, dar acest loc nu este chiar atât de «strategic» sau ceva de genul acesta. Așa că o pilotez cu ușurință, dar nu zbor prea mult.”

A petrecut doar aproximativ o jumătate de oră cu colegii pe vârful unui deal cu vedere la șantierul naval, spune el.

„Am publicat fotografia imediat, iar efectul este foarte mare și este publicată pe scară largă”, spune el. La momentul respectiv, nu avea nicio idee că fotografia sa făcută cu drona – cu navele de croazieră uriașe, viu colorate, aliniate așteptându-și soarta – a fost una dintre primele imagini publicate cu „cimitirul” navelor de croazieră.

Bektas spune că imaginea a contribuit într-o oarecare măsură la „spargerea” farmecului navelor de croazieră: majoritatea fotografiilor pe care le vedem cu astfel de nave sunt în broșuri lucioase sau reclame, arătându-ne vacanța idealizată pe care am putea-o avea dacă am rezerva un bilet. „Aceasta este, de asemenea, o imagine tristă”, spune Bektas. „Este trist pentru armatorul navei. Este trist pentru oamenii cărora le place să fie în aceste nave.”

Navele de croazieră vizitează frecvent locuri precum Istanbul, cea mai populară destinație turistică a Turciei, dar în timpul carantinei cauzate de Covid, vizitele au încetat timp de mai multe luni, spune Bektas. „Îmi amintesc de niște povești de după pandemie, când prima navă a ajuns la Kușadası, un oraș de coastă de lângă Izmir. A fost o știre importantă și toată lumea filma turiștii care ieșeau afară.”

La ani de la casarea navelor de croazieră, Aliağa este încă ocupată, demontând nave de marfă vechi, exact așa cum făcea înainte ca pandemia să dea lucrurile peste cap.