Sfântul Nicolae, protectorul copiilor, deschide sezonul sărbătorilor de iarnă. Tradiţii populare de Moş Nicolae
0Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor, al celor săraci, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept, dar şi al marinarilor şi al brutarilor, sărbătorit în fiecare an la 6 decembrie, deschide sezonul sărbătorilor de iarnă la noi.
În fiecare an, la 6 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Nicolae, cunoscut de cei mici sub numele de Moş Nicolae, care le lasă în ghetuţe fie o mulţime de dulciuri, dacă au fost cuminţi, fie o nuieluşă, dacă au fost obraznici.
Sfântul Ierarh Nicolae
Tradiţia îşi are originea în povestea personajului legendar care a existat în persoana arhiepiscopului Nicolae din Myra - Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi). Cu o vastă cultură teologică şi cu un profil moral model, Sfântul Nicolae este aşezat adesea în rândul apostolilor, despre personalitatea sa spunându-se că are trei caracteristici esenţiale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă.
Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi, şi încă din copilărie s-a remarcat prin purtare aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă.
După moartea părinţilor săi, a renunţat la toată averea pe care aceştia i-au lăsat-o, împărţind-o săracilor şi plecând în pelerinaj în Ţara Sfântă. S-a întors însă în locurile natale şi, după moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei, Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii. Se spune că a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi şi chiar a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.
Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350. Se ştie doar data, 6 decembrie, cea la care în fiecare an biserica, dar şi mirenii îl cinstesc pe Sfântul Nicolae.
În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt îngropate într-o criptă.
Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru a fi protejat de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana. O dată pe an, episcopul locului face o slujbă şi extrage cu o seringă această Santa Mana, pe care o amestecă cu apă, o binecuvântează şi apoi o împarte credincioşilor.
Se spune că Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. El a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul în cetatea Mirei.
Obiceiuri româneşti de Sfântul Nicolae
În credinţa populară românească, despre Moş Nicolae se spune că aduce ninsoarea, atunci când îşi scutură barba albă, şi este considerat protector al copiilor, văduvelor, orfanilor şi fetelor nemăritate, al săracilor şi al celor acuzaţi pe nedrept, dar şi al marinarilor. Tor el este cel care apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
Pe lângă faptul că în seara de 5 decembrie, în aşteptarea lui Moş Nicolae, copiii de toate vârstele obişnuiesc să îşi cureţe ghetuţele în care Moşul cel bun urmează să le lase daruri, în unele sate este obiceiul ca, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.
Nu întâmplător colindele tradiţionale româneşti amintesc de flori dalbe de măr, aceasta având legătură cu nuieluşa adusă de Sfântul Nicolae copiilor obraznici. Nuieluşa, se spune din bătrâni, trebuie să fie una de măr. Ea se pune în apă şi, dacă va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit iertarea celui căruia i-a dat crenguţa.
De asemenea, tot tradiţia populară menţionează că, dacă la Sfântul Andrei se pune la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spune tradiţia.