Povestea zilelor săptămânii. Care din cele șapte zile sunt femei și care sunt bărbați

0
Publicat:

Numărul zilelor săptămânii este stabilit încă din vechime, însa alegoria, conţinutul şi fabulaţia lor mitică sunt locale.

Zilele săptămânii, în semnificația populară

Zilele au şi ele sufletul lor, în imaginarul ţărănesc, "sunt aşa, ca nişte făpturi". Cei care au numit primii zilele săptămânii au fost babilonienii, ei inspirându-se în alegerea lor după planetele pe care le vedeau noaptea.

Practic, fiecare zi era numită după o planetă: Luni-Luna, Marţi-Marte, Miercuri-Mercur, Joi-Jupiter, Vineri-Venus, Sâmbătă-Saturn, Duminică-Soare.

În funcţie de consideraţia acordată, zilele erau orânduite ca bune şi mai puţin bune.

Legendele noastre populare au mers mai departe şi au categorisit zilele săptămânii în zile femei şi zile bărbat.

“Oamenii pe cari i-a făcut Dumnezeu au început a face la copii şi tot făceau în toată ziua câte unul; aşa a vrut Dumnezeu ca să facă zilele. În ziua întâi a făcut pe Duminica, fată; apoi pe Luni, bărbat; pe Marţi, bărbat; pe Miercurea, femeie; pe Joi, bărbat, apoi pe Vinerea, femeie, precum şi pe Sâmbăta, ca să aibă oamenii sfinţi zile”, scrie Elena Niculiţă-Voronca în lucrarea „Datinile şi Credinţele poporului român. Adunate şi  aşezate în ordine mitologică”.

Potrivit Calendarului Popular al Românilor, se povesteşte că „Luni” e bărbat şi e bun pentru începutul tuturor lucrurilor. El ţine “cheia de la cea dintâi poartă a ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să mergi”.

Ziua de Marţi e tot bărbat, dar este considerată o zi rea, în care nu-i bine să începi nimic şi nici să pleci la drum. “E ziua Sfântului Ilie şi postul se ţine pentru duşmani”.

Despre Miercuri se spune că este femeie, zi bună, solară, în care se posteşte pentru Maica Domnului.

Cea de a patra zi bărbat este. Joi, despre care se spune că este o zi norocoasă, benefică dragostei şi căsătoriei, aflată sub protecţia Sfântului Neculai.

Ultimele zile ale săptămânii sunt femei. Astfel, vineri e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate şi “stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte”.

Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe această lume.

“Nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, „căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului”, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin”.

Duminica este considerată o zi solemnă, cea mai mare şi mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei, a nunţilor şi jocurilor.

“Se povesteşte că Duminica e o sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un palat de aur, dincolo de apa sâmbetei; unii spun că ar fi verişoară primară cu soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului”, mai arată Calendarului Popular al Românilor.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online