Povestea primei Biblii românești. Cum a fost tipărit documentul medieval al lui Șerban Cantacuzino

0
Publicat:

Biblia lui Șerban Vodă Cantacuzino din 1688, cunoscută și sub denumirea de „Biblia de la București“, este prima traducere completă în limba română a tuturor textelor biblice.

Document medieval Enciclopedia României

Prețiosul document medieval se află la Muzeul Național de Istorie a României și este expus în cadrul expoziției temporare „Restaurarea: între știință și artă“.

Editarea Bibliei de la 1688 a fost un proces complicat, care trebuia să rezolve chestiuni de limbă şi de terminologie bisericească nemaiîntâlnite până atunci. Cu șase ani înainte a început să se formeze grupul de cărturari responsabili cu scrierea Bibliei în limba română. Au început să fie strânse materialele necesare, ediţii străine, traduceri parţiale în limba română.

Până la aceasta, însă, nu putem să trecem cu vederea alte trei mari lucrări. E vorba de Liturghierul în româneşte, tipărit în 1680. Apoi, în 1682, apărea, pentru prima oară în spaţiul românesc, Evangheliarul sau Evangheliile tipărite în ordinea citirii pericopelor în cadrul anului bisericesc. Iar la 1683 vedea lumina tiparului Apostolul, având aceeaşi structură.

Tipărirea a început la 5 noiembrie 1687 în atelierul tipografic al cărui şef era Mitrofan. A avut un al doilea tiraj terminat la 10 noiembrie 1688, într-o lună, având pe ultima pagină a cărţii 16 rânduri în plus în care se fac precizări asupra "izvodului elinesc" tipărit la Franco Fortu (Frankfurt). Cărţii îi este anexată şi o erata, prima consemnată în istoria tiparului românesc.

Biblia lui Şerban este pentru ortodoxia românească o carte fundamentală, care a furnizat poporului textul integral al Bibliei. Din punct de vedere literar, importanţa sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare. Biblia lui Şerban fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiţia fonetică a textelor lui Coresi, Varlaam şi Simeon Ştefan, îmbogăţind lexicul şi îmbunătăţind sintaxa.

Este un rezultat al prelucrării graiului moldovenesc din traducerea lui Milescu Dosoftei, ardelenesc din Noul Testament al lui Simeon Ştefan şi muntean din intervenţiile fraţilor Greceni. Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate naţională, deoarece circulaţia sa intensă şi efortul depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unităţii de limbă a românilor, aflăm de pe Enciclopedia României.

Istoricul Alexandru D. Xenopol definea „Biblia de la București“ ca fiind „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, iar George Călinescu afirma că tipărirea acestei biblii „reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort