Povestea primei Biblii românești. Cum a fost tipărit documentul medieval al lui Șerban Cantacuzino
0Biblia lui Șerban Vodă Cantacuzino din 1688, cunoscută și sub denumirea de „Biblia de la București“, este prima traducere completă în limba română a tuturor textelor biblice.
Prețiosul document medieval se află la Muzeul Național de Istorie a României și este expus în cadrul expoziției temporare „Restaurarea: între știință și artă“.
Editarea Bibliei de la 1688 a fost un proces complicat, care trebuia să rezolve chestiuni de limbă şi de terminologie bisericească nemaiîntâlnite până atunci. Cu șase ani înainte a început să se formeze grupul de cărturari responsabili cu scrierea Bibliei în limba română. Au început să fie strânse materialele necesare, ediţii străine, traduceri parţiale în limba română.
Până la aceasta, însă, nu putem să trecem cu vederea alte trei mari lucrări. E vorba de Liturghierul în româneşte, tipărit în 1680. Apoi, în 1682, apărea, pentru prima oară în spaţiul românesc, Evangheliarul sau Evangheliile tipărite în ordinea citirii pericopelor în cadrul anului bisericesc. Iar la 1683 vedea lumina tiparului Apostolul, având aceeaşi structură.
Tipărirea a început la 5 noiembrie 1687 în atelierul tipografic al cărui şef era Mitrofan. A avut un al doilea tiraj terminat la 10 noiembrie 1688, într-o lună, având pe ultima pagină a cărţii 16 rânduri în plus în care se fac precizări asupra "izvodului elinesc" tipărit la Franco Fortu (Frankfurt). Cărţii îi este anexată şi o erata, prima consemnată în istoria tiparului românesc.
Biblia lui Şerban este pentru ortodoxia românească o carte fundamentală, care a furnizat poporului textul integral al Bibliei. Din punct de vedere literar, importanţa sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare. Biblia lui Şerban fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiţia fonetică a textelor lui Coresi, Varlaam şi Simeon Ştefan, îmbogăţind lexicul şi îmbunătăţind sintaxa.
Este un rezultat al prelucrării graiului moldovenesc din traducerea lui Milescu Dosoftei, ardelenesc din Noul Testament al lui Simeon Ştefan şi muntean din intervenţiile fraţilor Greceni. Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate naţională, deoarece circulaţia sa intensă şi efortul depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unităţii de limbă a românilor, aflăm de pe Enciclopedia României.
Istoricul Alexandru D. Xenopol definea „Biblia de la București“ ca fiind „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, iar George Călinescu afirma că tipărirea acestei biblii „reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”.