Istoria uitată a Americii rusești. Cum au ajuns rușii să aibă colonii pe continentul american, inclusiv în California și Hawaii

La începutul secolului al XIX lea, Rusia a fost cea de-a patra mare putere colonială a Europei. Puțin cunoscut publicului larg este faptul că rușii au colonizat inclusiv America de Nord. Și nu s-au oprit doar în faimosa Alaskă, ci au coborât către sud, în California și Hawai.

Odată cu domnia lui Petru cel Mare, adică începând cu sfârșitul secolului al XVII lea, Rusia deschidea o fereastră către lumea Occidentală și pășea pe drumul modernizării. Dintr-un stat relativ înapoiat, cu probleme sociale grave și care nu conta foarte mult în politica continental europeană, odată cu Petru cel Mare, Rusia devine un imperiu și una dintre cele mai puternice state din Europa.

Rusia a cunoscut o dezvoltare aparte în domeniul culturii dar și la nivel militar și politic. Ba chiar la începutul secolului al XIX lea, Rusia devenise o mare putere colonială. Imperiul Țarist se afla pe locul al patrulea la nivel european. „La începutul anilor 1800, Rusia era a patra cea mai mare putere colonială europeană (după Marea Britanie, Franța și Spania) în ceea ce privește posesiunile teritoriale”, precizează specialiștii de la Universitatea Concordia din Montreal, Canada. În lupta pentru putere și resurse, din secolul al XIX lea, rușii ajung pe continentul american. Mai mult decât atât întemeiază o serie de colonii, și nu doar în Alaska ci și pe coasta de vest Americană, inclusiv în California. Este povestea Americii rusești, un capitol mai puțin mediatizat dar foarte important al continentului american și care a durat mai bine de un secol.

O epopee rusească a Americii

Povestea americană a rușilor începe pe la mijlocul secolului al XVIII lea, odată cu campaniile de explorare finanțate de țarul Petru I cel Mare. Pentru Rusia, țarul Petru I a fost un adevărat deschizător de drumuri. Acesta a dezvoltat Rusia prin modernizare armatei, dar și a aparatului de stat, introducând numeroase reforme economice, administrative, sociale și culturale inspirate de vizitele sale în Europa Occidentală. A reușit să înființeze noi industrii precum cea mai metalurgică și textilă dar a dezvoltat și învățământul superior rusesc, dar și artele.

Petru I a crescut veniturile bugetare prin impunerea de noi taxe și totodată prin colectarea eficientă a celor existente deja. A încercat să schimbe mentalității și a creat școli și academii pentru a forma cadre militare și administrative capabile. Nu mai vorbim de faptul că prin creșterea capacității bugetare a putut organiza și o flotă modernă. Rusia devenea una dintre cele mai mari puteri europene din secolul al XVIII lea. Țarul Petru I a finanțat și numeroase expediții de colonizare, mai ales către zonele estice și inclusiv către Pacificul de Nord.  Expansiunea rusă spre est a început în secolul al XVI lea, iar primii exploratorii ruși au ajuns la Oceanul Pacific în 1639.

De exemplu, în 1725, împăratul Petru cel Mare i-a ordonat navigatorului Vitus Bering să exploreze Pacificul de Nord pentru o posibilă colonizare. Rușii erau interesați în primul rând de abundența mamiferelor cu blană de pe coasta Alaskăi, deoarece stocurile fuseseră epuizate de vânătoarea excesivă din Siberia. Prima călătorie a lui Bering a fost zădărnicită de ceață densă și gheață, dar în 1741 o a doua călătorie împreună cu Aleksei Chirikov  a dus la descoperirea unei părți din continentul nord-american. Bering a revendicat țara din Alaska pentru Imperiul Rus, lucru confirmat printr-un ucaz (n.r. un fel de proclamație) în 1799. Rusia tocmai începuse colonizarea continentului american și se configura apariția unei Rusii americane. Inițial rușii s-au instalat pe Insulele Aleutine, aflate între țărmurile Asiei și cele ale Americii de Nord, în strâmtoarea Bering, numită după exploratorul rus.

Apoi au abordat partea continentală, dar și insula Kodiak. În 1784, la ordinele țarinei Ecaterina cea Mare, exploratorul Grigori Șelehov a fondat prima așezare permanentă a Rusiei în Alaska, la Golful „Trei Sfinți”. Un deceniu mai târziu, a sosit primul grup de misionari creștini ortodocși, evanghelizând mii de nativi americani. Până la începutul anului 1790, rușii au început să stabilească relații comerciale cu triburile native ale tlingițiilor. În 1799, lucrurile mergeau atât de bine încât a fost întemeiată o companie ruso-americană care se ocupa de comerțul extensiv de blănuri și piei. În anul 1808, fortul „Sfântul Mihail”, prima așezare stabilă rusească din Alaska a fost reconstruit, devenind așezare urbană sub numele de „Noul Arhanghelesk” -și capitala Americii ruse.  

Goana după blănuri. America pustiită de lăcomie

Odată cu revendicarea teritoriilor nord-americane din zona Alaskăi, în Rusia a început goana după blănuri. A fost o mișcare comparabilă cu goana după aur sau cucerirea vestului de către coloniștii americani. A atras atât oameni dornici de a se îmbogăți, misionari ortodocși, oameni certați cu legea, dar și tot soiul de aventurieri.

„La fel ca în Vestul American, Alaska rusă a atras întreaga gamă a umanității: aventurieri și exploratori, negustori și jefuitori, administratori iluminați și administratori conservatori, ticăloși și sfinți. Deși impulsul inițial pentru colonizarea Alaskăi a fost comerțul cu blănuri, Biserica Ortodoxă Rusă a avut probabil cel mai mare impact de durată asupra locuitorilor din Alaska, contribuind la crearea unei comunități ortodoxe multiculturale care există până în zilele noastre”, se arată în eseul „Meeting of Frontiers” pentru Library of Congress.

Începând cu anul 1743, comercianții de blănuri formau echipe de vânători specializați în jupuire și păstrarea blănurilor și a pieilor și plecau către Alaska. Era un drum infernal, dar mirajul profitului era mai puternic. Inițial au fost stabilite baze pe insulele Aleutine și Insula Kodiak.

„După perioada incipientă a explorării Americii de Nord de către Rusia, guvernul imperial s-a mulțumit inițial să lase dezvoltarea ulterioară a Alaskăi în mâinile comercianților privați sau promyshlenniki( n.r. vânători și negustori de blănuri). Atrași de animalele cu blană din Insulele Aleutine, promyshlenniki nu s-au stabilit pe noul teritoriu, ci au vânat doar sezonier. În 1784, însă, Grigorii Șelihov a stabilit primul avanpost rus permanent pe insula Kodiak, în Golful „Trei Sfinți” se arată în „Meeting of Frontiers”.

Povestea experienței americane pentru vânătorii, negustorii de blănuri și navigatorii ruși a fost aceeași ca și pentru alte națiuni europene, precum englezii, francezii sau spaniolii. Mai precis, rușii au intrat în contact cu populațiile native din Insulele Aleutine, Kodiak și Alaska și au început să le înrobească și să le rusifice. Practic, profitând de faptul că dispuneau de o tehnologie mai avansată, dar și de arme de foc, vânătorii siberieni și ruși  i-au obligat pe nativii din Insulele Aleute aleuți să muncească în locul lor. Adică, le luau ostatici membri ai familiei în schimbul blănurilor de animale marine, în special de foci.

Munca nativilor era extrem de grea și periculoasă mai ales că vânătorii și comercianții ruși le cereau cantități importante de blănuri. Profitul era satisfăcător pentru ruși. S-a dus vestea iar numărul de companii și echipe rusești de vânători a crescut considerabil. Acest lucru a reprezentat o adevărată calamitate pentru localnici, dar și pentru mediul înconjurător. Odată cu stabilirea permanentă a coloniștilor ruși în Insula Kodiak și mai apoi pe continent, în perioada 1783-1799, lucrurile au devenit și mai grave pentru localnici. Tocmai de aceea, ca și în cazul englezilor, francezilor sau spaniolilor, au apărut conflicte cu triburile indigene.

Triburile din insulele Aleutine, transformate în sate de iobagi, după model rusesc, s-au revoltat împotriva coloniștilor și au ucis o parte dintre vânători, dar au distrus și depozite de blănuri. Drept răzbunare, promyshlenniki au ucis mulți aleutini și le-au distrus bărcile și echipamentele de vânătoare, lăsându-i fără mijloace de supraviețuire. În anul 1802, triburile tlingiților din Alaska, înfuriați că vânătorii și negustorii ruși le încălcau în mod repetat teritoriile, dar și de încercările de înrobire ale populație locale au început un război cu rușii. Războinicii tlingiți au distrus mai multe forturi și așezări rusești, inclusiv Reduta „Sfântul Mihail”( n.r. astăzi orașul Sitka).

Singurul avanpost rusesc rămas în picioare a fost Novo Rusia. Rușii au ripostat și în urma bătăliei de la Sitka din 1804, triburile tlingite au fost înfrânte, mai ales datorită superiorității armamentului rusesc. În 1808, rușii au întemeiat Noul Arhanghelsk, pe locul Redutei „Sfântul Mihail”. Pe lângă luptele constante între coloniști și nativi, indigenii au fost secerați de bolile euro-asiatice aduse de coloniști. Între 1741 și 1799, aproape 80% din populația de indigeni de pe Insulele Aleute a murit din cauza acestor boli infecțioase aduse de pe continent.  

California rusească. Pacificul de Nord, o mare interioară rusească

Extinderea influenței rusești în America și practic, stabilirea unei Rusii americane a alertat celelalte mari puteri coloniale. Spaniolii și englezii au început să inițieze călătorii de explorare, vizite de contact în Pacificul de Nord. De exemplu, englezul James Cook a fost trimis să descopere culoarul de Nord-Vest, către Pacific, iar spaniolii și-au extins așezările din nordul coastei californiene.

Rușii, în tot acest timp, își consolidau prezența americană. Țarul Pavel I, urmașul Ecaterinei cea Mare, a înființat și totodată a oferit monopolul Companiei Ruso-Americană. La fel ca și alte societăți pe acțiuni europene, compania a primit misiunea să exploreze și să colonizeze terenurile neocupate. De asemenea a primit dreptul de a exploata resursele de suprafață și minerale din zonele colonizate de ruși.

„Practic, a devenit „brațul drept” al guvernului rus în emisfera americană. Membrii familiei țarului, nobilimea de la curte și înalta funcționărime dețineau acțiuni în cadrul Companiei și se înțelegea că, de acum înainte, Compania va controla toate explorările, comerțul și colonizările rusești din America de Nord. Visul lui Șelihov de a transforma Pacificul de Nord într-o „mare interioară” a Imperiului Rus era acum în desfășurare”, se arată în lucrarea „Outpost of an Empire - Russian Expansion To America” de Stephen Watrous.

De la mijlocul secolului al XVIII lea, impactul vânătorii de blănuri din Alaska s-a făcut resimțit asupra mediului înconjurător. Conflictele cu localnicii erau tot mai dese, iar animalele tot mai rărite, din cauza vânătorii. Alexandr Andreyevich Baranov, directorul Companiei Ruso-Americane, îngrijorat de faptul că numărul de vidre capturate în Alaska a scăzut îngrijorător, a trimis o expediție de explorare în California în 1803, cu sprijinul unui căpitan american. „Navigând până în San Diego și Baja California, exploratorii au descoperit că pe coastele Californiei erau vidre din abundență. Pentru companie, vidra de mare era cel mai profitabil produs comercial, chiar dacă calitatea blănii nu era la fel de ridicată ca cea a vidrei din Alaska”, preciza Stephen Watrous în aceeași lucrare.

În plus, mediul aspru al Alaskăi i-a obligat pe ruși să caute și zone cu o climă mai prietenoasă. În anul 1812, în nordul Californiei, rușii au construit Fort Ross, un avanpost țarist al comerțului cu piei de vidră de mare. În plus, California oferea și zone prielnice pentru practicarea agriculturii. În zona fortului Ross, a fost întemeiată o importantă colonie rusească în California. Din 1812, rușii au navigat și către insulele Hawaii acolo unde au construit un fort și o colonie. Se numea „Fortul Elisabeta”. 

Rușii au vândut Rusia americană

La jumătatea secolului al XIX lea, Rusia se afla într-o situație nu prea plăcută. Tocmai pierduse Războiul Crimeei. În plus, coloniile rusești din America începeau să consume prea multe resurse pentru a fi menținute. Distanța foarte mare făcea ca apărarea acestora să fie greu de realizat. Nu mai vorbim de faptul că vânătoarea excesivă a dus la o reducere drastică a populației de animale cu blană, iar concurența americanilor și a britanicilor era tot mai sufocantă. Rușii se temeau că în cazul unei eventuale dispute cu britanicii nu vor reuși să-și apere coloniile americane. Așa că decât să le dea gratis, în cazul unui conflict, țarul Alexandru al II lea s-a hotărât să vândă Statelor Unite, toate posesiunile lor de pe continentul nord-american.

„Prin anii 1860, Compania Ruso-Americană a început să dea faliment, iar Rusia își pierdea interesul pentru colonie. Vânătoarea excesivă de vidre de mare a contribuit la scăderea profiturilor, iar comerțul, în general, s-a confruntat cu o concurență tot mai mare din partea Canadei britanice și a Statelor Unite. În 1867, activele companiei au fost lichidate, iar Rusia americană a fost oficial desființată și vândută Statelor Unite”, precizează specialiștii de la Ocean Exploration.

După războiul civil american, țarul Alexandru al II lea l-a instruit pe ministrul rus în Statele Unite, Eduard de Stoeckl să intre în negocieri cu secretarul de stat al Statelor Unite, William H. Seward, la începutul lunii martie 1867. Senatul Statelor Unite a aprobat achiziția, iar  costul a fost stabilit la 2 cenți pe acru, ceea ce a însumat un total de 7.2 milioane de  dolari.