Gemete și țipete bizare la bordul unui avion. Cum a reacționat pilotul VIDEO

0
Publicat:

Pasagerii unui avion al companiei aeriene American Airlines s-au plâns că au auzit gemete și zgomote neobișnuite prin sistemul de comunicații. Unul dintre pasageri a înregistrat aceste sunete și a postat videoclipul pe Twitter.

Zgomote ciudate în avioanele companiei American Airlines / FOTO: Shutterstock

 Emerson Collins, producător de film, a surpirns sunetele în timpul unui zbor de la Los Angeles la Dallas, în 6 septembrie.

„Cel mai ciudat zbor din viața mea. Aceste sunete au început să se audă prin interfon înainte de decolare și au continuat pe tot parcursul zborului. Nu le-au putut opri și, după aterizare, încă nu aveau idee despre ce a fost vorba”, a scris el pe Twitter.

De asemenea, în înregistrare se aude și vocea unei însoțitoare de bord care spune: „Jur că este o farsă”.

Ulterior, a intervenit și pilotul avionului, care și-a cerut scuze pentru sunetele iritante și a precizat că acestea nu afectează zborul.

Collins a postat videoclipul săptămâna trecută, iar mai mulți aomeni care au zburat în ultimele luni cu avioanele companiei au raportat zgomote similare.

„Sunau ca gemetele și țipetele cuiva care suferă de dureri extreme. Echipajul a spus că acest lucru s-a întâmplat și înainte și nu are nicio explicație”, a scris un pasager, potrivit CNN.

Sarah Jantz, purtătorul de cuvânt al companiei aeriene, a spsus că sistemele de comunicații ale avioanelor nu au acces extern sau componentă WIFI. Ea a precizat că „sunetele au fost cauzate de o problemă mecanică cu amplificatorul interfonului, care crește volumul sistemului atunci când motoarele funcționează”.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie