De ce se înroșesc ouă de Paște. Originile obiceiului de a ciocni și a spune „Hristos a Înviat!“

0
Publicat:

Cea mai însemnată sărbătoare creștină atrage după sine și numeroase tradiții și obiceiuri. Una dintre cele mai frumoase tradiții de Paște este ciocnirea ouălor.

Obiceiul vopsirii ouălor a apărut la chinezi. Foto: Arhivă

Întâi de toate, trebuie să precizăm că obiceiul vopsirii ouălor a apărut la chinezi, cu mii de ani în urmă. Acestea erau dăruite și erau considerate simbol al echilibrului, fertilității, al vieții și al reînnoirii naturii. 

Unii credincioși aleg să vopsească ouăle în Joia Mare, alții în Vinerea Mare. Un teolog din Constanța a declarat pentru „Adevărul”: „Ziua cea mai potrivită pentru înroșirea ouălelor este Vinerea Mare sau chiar Sâmbăta Mare, deoarece este momentul de după răstignirea Mântuitorului, momentul în care sângele Lui a curs”

Istoria ouălor roșii în creștinism este cunoscută sub două variante. Cea mai cunoscută dintre ele este legată de momentul Răstignirii lui Iisus, când Maria Magdalena și Fecioara Maria au pus la baza Crucii un coș cu ouă care s-au înroșit / pătat cu sângele scurs din rănile Mântuitorului, coșul fiind dus mai apoi înaintea împăratului Tiberiu Cezar.

O altă variantă vorbește despre participarea Mariei Magdalena la un banchet organizat de împăratul Tiberiu căruia, la un moment dat, în timp ce ținea un ou fiert alb în mână, i-a dat vestea Învierii lui Iisus. „Hristos a Înviat!”, i-a spus ea împăratului care a râs și i-a replicat: „Șansa ca Iisus să învie din mormânt este la fel de posibilă ca aceea ca oul pe care tu îl ții în mână să se coloreze în roșu”. Fapt care, de altfel, s-a și întâmplat, ceea ce a dus vestea mai departe întregii case împărătești. 

Oul reprezintă mormântul Mântuitorului din care s-a ridicat, iar ciocnirea ouălor semnifică deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea. 

„Hristos a Înviat” este un salut al creştinilor şi, de asemenea, o mărturisire a credinţei că Mântuitorul a biruit moartea şi a înviat. Răspunsul la salut este „Adevărat a Înviat”, o confirmare a celei mai mari sărbători a creştinismului. 

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, citat de Digi24, indică faptul că salutul „Hristos a Înviat!” „surprinde o realitate consumată în anul 33 când femeile mironosiţe care au mers la mormântul lui Hristos au găsit mormântul gol. Maria Magdalena îl întâlneşte pe Hristos însuşi şi îngerul le spune să nu-l mai caute pe cel viu între morţi”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima