Cum ne-au furat sovieticii patrimoniul Teatrului Național. Construcția a fost distrusă de bombardamentele din 1944

După cel de-Al Doilea Război Mondial, rușii nu ne-au furat doar tezaurul, flota, ci au jefuit tot ce se putea, inclusiv valorile de patrimoniu ale culturii noastre.

Toate bunurile de patrimoniu ale Teatrului Național au fost cedate în contul despăgubirilor de război ale României către Uniunea Sovietică.

Guvernul român a luat măsuri grabnice pentru protejarea unor valori naţionale după schimbările de pe frontul de răsărit şi ofensiva sovietică din primăvara anului 1944. Pentru protejarea numeroaselor instituţii şi la nevoie evacuarea acestora, au luat fiinţă două comandamente speciale: cel al Mobilizării, Organizarea Naţiunii şi Teritoriului, Comandamentul Apărării Pasive, scriu Ionel Zănescu și Gabriel Constantin în „Tragedia teatrului din București“, documentar publicat de „Muzeul Municipiului București“.

Intensificarea bombardamentelor aeriene americane a determinat autoritățile române la evacuarea unor patrimonii vitale, precum şi cel al Teatrului Naţional. Primul lot, şi cel mai consistent, a plecat la 26 aprilie 1944 spre Curtea de Argeş, conţinând o gamă diversă de bunuri ale teatrului. Cel de-al doilea a plecat din ordinul Marelui Stat Major al Armatei, pe 12 iulie 1944, la Sinaia, la vila Furnica.

Teatrul distrus în totalitate, bunurile jefuite

În urma actului de la 23 august 1944, aviaţia germană a trecut la, bombardarea Capitalei. În ziua de 23 august 1944, la ora 9.22 dimineaţa, cinci escadrile de câte 30 avioane Heinkel au atacat zona Palatului Regal, printre primele clădiri lovite fiind şi Teatrul Naţional. Bombardamentele au continuat până în data de 26 august 1944, în urma cărora Teatrul Naţional a ars aproape complet. Clădirea, construită în stil baroc, purta semnătura arhitectului vienez Joseph Heft.

Pe spațiul unde exista teatrul a fost ridicat Hotelul Novotel, clădire a cărei intrare imită porticul teatrului dispărut

În 1941, Comisia de Capturi din Odessa a cerut Direcţiei Generale a teatrelor să trimită un delegat pentru a primi bunurile capturate de la o serie de teatre. Pentru preluarea acestor bunuri, Liviu Rebreanu, care era directorul general al teatrelor, l-a delegat în 23 decembrie 1941 pe Aurel Chirescu, inspector.

După ce materialele au fost aduse la Bucureşti, ele au fost inventariate şi evaluate de către o comisie formată din patru persoane, toţi fiind salariaţi ai Teatrului Naţional.

Cele 41 de lăzi conţineau diverse bunuri: costume, cortine, piane, instrumente muzicale, steaguri, arme albe şi de foc, proiectoare, diverse aparate şi accesorii etc. După inventariere, potrivit dispoziţiei lui Liviu Rebreanu, acestea au fost dirijate spre mai multe unităţi teatrale din ţară: Teatrul Naţional din Bucureşti – 16 lăzi, Opera Română din Bucureşti – 7 lăzi, Teatrul Naţional din Iaşi – 7 lăzi şi Direcţia generală a teatrelor Bucureşti – 6 lăzi. De asemenea, unele unităţi teatrale din ţară au primit câteva piane, tot de la Odessa, dar de data aceasta distribuite direct de Comisia de Capturi din Ministerul Apărării Naţionale.

În 12 septembrie 1944, se semnează Convenţia de Armistiţiul dintre România şi Uniunea Sovietică, iar Comisia Aliată de Control îşi intră în atribuţii.

La 21 octombrie 1944, colonelul Sigalin, Şeful Secţiei Economice de pe lângă Comisia Aliată de Control, îl somează pe Victor Eftimiu, noul director general al teatrelor naţionale, să predea de urgenţă toate bunurile teatrale luate din Odessa, urmând ca toate teatrele din România care au beneficiat de astfel de bunuri să le aducă spre centralizare la Bucureşti.

Împrumut special pentru a înlocui bunurile refuzate de comisia sovietică

Sovieticii au cerut ca toate obiectele şi materialele uzate să fie înlocuite cu altele noi sau cu echivalentul lor în obiecte ce aparţineau Teatrului Naţional din Bucureşti sau a celor din ţară.

Sovieticii au ales tot ce a găsit în teatrele din ţară, dar în special la cel din Bucureşti. „A fost un adevărat jaf, deoarece aproximativ 85-90% dintre piesele aduse iniţial de la Odessa au fost înlocuite cu altele din teatrele noastre sau cumpărate ca noi. S-a mers până acolo, încât Direcţia Generală a Teatrelor, Operelor şi Spectacolelor a fost nevoită să facă un împrumut special de la Ministerul de Finanţe pentru a le înlocui pe cele refuzate de comisia sovietică“, scriu Ionel Zănescu și Gabriel Constantin.

Conform ultimului inventar general al Teatrului Naţional din Bucureşti făcut în anul 1941, instituția de cultură deținea bunuri mobile în valoare de 171.900.153 lei, iar bunurile imobile erau în valoare de 33.050.005 lei, o adevărată avere patrimonială.

Flota furată de sovietici

Comportându-se ca nişte cotropitori, sovieticii au pus stăpânire pe infrastructura portuară. Motivul? „Marina Românească a înscris o pagină neagră în istoria Rusiei. De aceea, a preluat navele şi-a arătat-o ca trofeu poporului sovietic“, au spus ei la acea vreme.

În acele zile, cei din Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră au dat un ultimatum: „Toată flota română de războiu şi auxiliară să fie mutată la Sulina şi predată Armatei Sovietice“. În caz de refuz, se arăta în ultimatum, din 29 august va începe atacul contra navelor şi portului. La 5 septembrie, trupele sovietice au dezarmat toate navele române aflate în port şi au instalat la bord echipaje sovietice. Cu această ocazie, comandorul Alexandru Dumbravă, care era comandantul escadrilei de distrugătoare, s-a sinucis în momentul dezarmării navei sale.

Practic, de atunci a început ocupaţia sovietică în România. Ţara noastră avea patru distrugătoare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: Regina Maria, Regele Ferdinand, Mărăşti şi Mărăşeşti, dar şi trei submarine: Delfinul, Rechinul şi Marsuinul. Distrugătoarele, împreună cu alte nave ale Marinei Militare, dar şi pasagerele Basarabia şi Bucovina, au plecat din Portul Constanţa având la bord echipaj sovietic.

Ulterior, navele au fost date înapoi României, dar la scurt timp ruşii i-au obligat pe români să le taie la fier vechi, ceea ce s-a şi întâmplat în 1961. Pasagerul Basarabia a fost oprit de ruşi şi rebotezat Ukraina. Transilvania a sfârşit la Galaţi, scufundându-se în port.

Şi nava-şcoală Mircea a fost confiscată de sovietici la începutul lunii septembrie 1944. În urma repetatelor intervenţii ale autorităţilor române, guvernul U.R.S.S. a decis ca bricul să fie retrocedat ţării noastre, lucru care s-a întâmplat la 27 mai 1946. Din păcate, nava era o ruină, vasul fiind dus în portul din Germania unde a fost construit şi supus unor reparaţii capitale.