Cea mai scumpă modă nu dispare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creaţie Martin Maison Margiela, la Săptămâna de Modă Haute Couture 2014 FOTO

Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris s-a încheiat, pe 24 ianuarie, cu perspectiva unui viitor strălucit, după ce a demonstrat că ştie viteza la care moda înaintează.

Dangătul finalului sună asupra modei haute couture de 50 de ani. „Cutremurul“ produs de tinerii designeri ai anilor ’60, lansarea liniilor prêt-à-porter, preţurile aproape ireale ale croitoriei înalte, cel mai intens lucrată, în care se investesc până la mii de ore de muncă pentru nici măcar 1% profit, toate acestea erau îndreptăţite să îngroape definitiv o industrie deja arhaică. Odihneşte-te în pace, ma cherie! 

De ce rezistă haute couture?

„La ce am asistat săptămâna trecută? Este o ultimă suflare? Sau, poate, haute couture se transformă, precum fluturii infernali împrăştiaţi pe podiumul lui Jean Paul Gaultier? Trece de la o stare la alta?“, scrie editorul de modă Alexander Furry, pentru cotidianul britanic „The Independent“. 

Creaţii Chanel

Cei doi maeştri de ceremonii care au transformat show-urile lor în deviza unui nou început pentru o industrie veche sunt bătrânul Karl Lagerfeld (Chanel) şi tânărul pretendent la „tronul“ modei, Raf Simons (Dior). Casele de modă conduse de aceştia sunt rivale încă de la începuturi, dar tocmai similaritatea dintre ele a fost elementul care le-a adus în faţă. Mai mult decât atât, viziunea estetică este complet opusă. Coco Chanel spunea, în stilul caracteristic, că „Dior nu îmbracă femeile, le tapiţează“. 

Creaţii Dior

Creatorul de modă Christian Dior era un admirator al lui Coco Chanel, dar stilul său „New Look“ a adus edictul ei estetic cu capul în jos. 

Toate acestea se întâmplau în 1947. De atunci, lucrurile s-au schimbat, iar haute cou­ture a început să prindă din urmă. Atât Lagerfeld, cât şi Simons au prezentat adidaşi, aşa cum sunt cunoscuţi la noi, ca variantă de pantofi pentru nişte ţinute de zeci, chiar sute de mii de euro. 

Noul tip de modă rapidă

„Aerul eliberării de toate elementele bombastice al casei Dior s-a simţit din plin. Show-ul a fost complet contemporan, motiv pentru care va fi atrăgător pentru noua gardă, noua generaţie de clienţi, care vor mânca haute couture pe pâine“, este de părere Furry. Simons a demonstrat, mai ales prin ultimele ţinute ale colecţiei, nu doar că a studiat din plin arhivele casei de modă, ci şi că este gata să treacă peste estetica tipică Dior. 

Creaţie Elie Saab

„Karl Lagerfeld, la rândul lui, a mutat Chanel într-un loc nou, cu un aer proaspăt, ca în fiecare sezon. Omul acesta reinventează tweed-ul de 30 de ani“, scrie publicaţia britanică. Şi chiar dacă adidaşii Chanel, brodaţi cu perle şi realizaţi manual de Massaro, sunt o păcăleală de sezon, calităţile pe care le-au reflectat sunt emblematice pentru întreaga colecţie: libertate, mişcare şi viteză. Modelele s-au întrecut în fugă pe scările decorului futurist Chanel, ca nişte sportive olimpice, în culori pastelate şi iridescente.

Este noul tip de modă rapidă, uşoară, care facilitează mişcarea, nu o îngreunează, modă care reflectă la perfecţie idiosincrasiile doamnei Chanel. „Hainele trebuie să fie logice“, spunea Coco odată. Iar această colecţie vine ca un argument. 

Noile idealuri ale croitoriei de lux au fost evidente de-a lungul capitalei modei. Colecţia Donatellei Versace pentru casa care-i poartă numele, inspirată din serialul „Urzeala tronurilor“, are ceva cât se poate de modern. „Este vorba despre fragilitatea din femeia Versace, despre fragilitatea mea“, a spus aceasta. 

Casa de modă Elsa Schiaparelli s-a reîntors după 60 de ani pe podiumul haute couture, cu aceeaşi tendinţă către suprarealism, dar temperată îndeajuns pentru gusturile excentricilor.

Creaţii Schiaparelli 

Casa de modă Valentino, condusă creativ de Maria Grazia Chiuri şi Pierpaolo Piccioli, a prezentat ţinute de zi din caşmir şi rochii de seară cu o puritate monahală. Chiar şi aşa, mesajul blând al hainelor a fost mai strident decât rochiile de bal din anii trecuţi. 

Creaţii Valentino

Haute couture nu moare 

Pentru cine nu ştie, este ceva ce face haute couture atât de scump şi pe cale de dispariţie: manopera, pe româneşte. Ţinutele prêt-à-porter pot, după cum au demonstrat, să fie împopoţonate cu pietre şi accesorii la fel de ostentativ precum haute couture. Dar aşa cum se întâmplă şi cu o maşină de performanţă, mecanismele din spatele construcţiei fac diferenţa, nu carapacea sclipitoare.

Creaţie Martin Maison Margiela

Haute couture înseamnă rochii de o uşurătate greu de închipuit. Cusăturile de mână permit mai multă elasticitate şi mobilitate decât cele de maşină. Hainele se mişcă diferit. Hainele nu se văd diferit pe podium doar datorită modelelor şi a siluetei lor silfide, ci, mai ales, datorită creativităţii şi a miilor de ore investite în realizarea lor. Realizarea bluzei pe care o port a durat mai puţin de jumătate de oră, timp în care a fost cusută şi asamblată de maşinării imense, fără niciun pic de personalitate. Bluzele de caşmir, prezentate de Valentino, au fost cusute în sute de ore. Iar asta spune totul. 

Creaţie Alexis Mabille

Cu toate că i-a fost prezisă moartea aproape în fiecare an, haute couture nu o să moară prea curând. Satisface nişte nevoi fireşti umane, precum cea tactilă, de a simţi frumosul, de a-l vedea, de a-l purta. Banii nu au fost niciodată adevăratul motiv pentru care industria aceasta a fost, la un moment dat, pe cale de dispariţie. Doar viziunea îngustă a ambelor părţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi