Ce lefuri aveau securiștii din România în anii de glorie ai comunismului. Regimul îi recompensa cu salarii mai mari decât în Armată

Ofițerii de Securitate s-au bucurat de numeroase beneficii de-a lungul celor 45 de ani de comunism. Aveau salarii consistente, dublul unui salariu mediu în România, și totodată numeroase alte sporuri și facilități. În plus, aveau un statut de temut în societatea românească. 

Securitatea sau mai precis Direcția Generală a Securității Poporului a influențat destinul a milioane de români de-a lungul regimului comunist, fiind brațul lung și represiv al partidului în rândul cetățenilor. Metodele Securității erau brutale și cinice, orice mijloc fiind scuzabil pentru identificarea celor „vinovați”. Prima structură a Securităţii s-a înfiinţat prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948, după detronarea regelui Mihai şi proclamarea Republicii Populare România. Securitatea a fost implicată în toate acțiunile criminale îndreptate împotriva celor care se opuneau sau pur și simplu nu corespundeau social și intelectual regimului comunist.

Printre cele mai crunte acțiuni în care a fost implicată Securitatea se numără experimentul Pitești și deportările forțate în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre Marea Neagră. Deși după 1964, Securitatea și-a schimbat metodele și a renunțat la barbaria anilor 50, arestările pe motive politice au continuat iar securiștii au continuat cu un arsenal brutal, dar mai subtil, mai ferit de ochii lumii. În plus, s-au înconjurat de o cohortă de turnători recrutați pentru a da în vileag „complotiștii”. Pentru ca această muncă în cadrul Securității să devină atractivă și totodată pentru a-i fideliza și motiva pe angajați, regimul comunist le-a oferit securiștilor o salarizare corespunzătoare, mult mai consistentă decât cea din Armată, de exemplu, dar și multiple beneficii materiale și sociale.  

Lefuri duble față de restul salariaților din România

Conform cercetărilor de specialitate dar și a datelor obținute din documentele vremii reiese că securiștii se bucurau de un salariu mai mult decât decent. Salariul mediu al securiștilor era dublu față de nivelul mediu de salarizare în România. Un cadru operativ din cadrul Securității, adică un angajat cu grade, nu personal civil, beneficia de un salariu de bază, la care se adăuga un salariu de funcție, plus un spor de vechime. Până la sfârșitul anilor 50, un sergent major de Securitate lua un salariu lunar de 8.500 de lei. Un locotenent, șef de birou, primea 18.000 de lei lunar, iar directorul general, în jur de 55.000 de lei, pe lună.

Comparativ, un învățător cu 35 de ani vechime, calificat aduna în pragul pensiei puțin peste 7400 de lei. Adică mai puțin decât un sergent de Securitate și cu aproape 11.000 de lei mai puțin decât un locotenent. De prin 1959 au intrat în funcțiune alte grile de salarizare, dar raportul a rămas aproape același. Pe scurt, un salariu mediu la Securitate era dublul salariului mediu pe economie. Un locotenent de Securitate avea un salariu dublu față de un profesor de liceu. În plus, un general de Securitate, un comandant, avea un salariu de trei ori mai mare decât un director general de uzină.

„Se poate astfel calcula, bazându-ne pe aceste date şi pe anexă, că, în anul 1959, un ajutor lucrător operativ regiune cu gradul de locotenent, cu 2 ani vechime, depăşea suma de 1.400 de lei ca retribuţie lunară, în timp ce un profesor clasele V-XI cu aceiaşi vechime primea doar 725 de lei. Un lucrător operativ prim ap. central cu 10-15 ani vechime câştiga cca. 2.600 lei, în comparaţie cu un inginer principal producţie din industria minieră gr. I care avea salariul tarifar de 1.450 de lei. Un şef serviciu operativ ap. central, cu gradul de general-locotenent şi vechime de 20 de ani, primea peste 6.000 de lei lunar, pe când un director general (industria energiei electrice, transporturi auto, aeriene, navale etc.) avea un salariu de bază de 2.200 - 2.400 de lei”, scria Iuliu Crăcană în „Salarizarea cadrelor Securității” din „Totalitarism și rezistență”.

Totodată, salariul de debutat în Securitate era mult mai motivant decât în orice alt domeniu „Era avantajoasă, la absolvirea studiilor superioare, încadrarea în Securitate, având în vedere că, în timp ce un inginer chimist principal tehnic din industria alimentară şi textilă încasa lunar între 1.100 - 1.250 de lei, un inginer chimist din aparatul tehnic-operativ cu gradul de colonel avea numai solda de funcţie de 1.950 de lei”, preciza Iuliu Crăcană în același studiu. 

Beneficii peste beneficii, dar nu pentru toată lumea

Nu trebuie uitat faptul că pe lângă salariul de bază, se adăugau tot felul de sporuri, dar și beneficii. Adică bani de haine, indemnizații de hrană, recompense, prime, dar și tot felul de ajutoare. De exemplu, în anii 50, primeau un ajutor de familie de 1000 de lei de copil, bani de lemne și echipament. Ulterior aveau sporuri și bani de haine plus alte indemnizații. „La salariul de bază şi sporuri se adăugau, conform legislaţiei, solda de haine, recompensele, indemnizaţiile şi primele: prima pentru conducători auto şi motociclişti, prima pentru pază interioară, de frontieră, indemnizaţiile pentru activitate de conducere sau colaborare la publicaţii, pentru ore de curs, recompense pentru activitatea profesională şi politică etc”, se arată în „Salarizarea cadrelor Securității”.

De salarii frumoase și alte indemnizații nu se bucurau toți cei care lucrau la Securitate. Doar cei din operativ. Personalul auxiliar avea salarii ca toți ceilalți pe nivelul de funcție.

De exemplu, femeia de serviciu de la Securitate avea același salariu ca una de la un liceu sau școală generală. La fel și secretarele sau dactilografele. Din anii 60 au început totuși să primească un spor ce ajungea la 20% din salariul de bază. 

„Trebuie menţionat că personalul auxiliar din unităţile de Securitate nu beneficia de avantajele băneşti ale ofiţerilor şi subofiţerilor. O spălătoreasă aflată pe statele de plată ale Brigăzii a 11 Bucureşti M.A.I. (Trupe de Securitate) avea acelaşi salariu (600 lei) ca şi alta din sistemul sanitar . O dactilografă principală aflată pe aceleaşi state avea acelaşi venit ca şi orice altă dactilografă. Doar începând cu anul 1961 întreg personalul civil tehnic-administrativ din M.A.I. va primi un spor fix de până la 20% calculat asupra salariului tarifar”, adăuga Iuliu Crăcană în studiul amintit. 

Bine plătiți, dar nu mereu și bine pregătiți

Majoritatea angajaților Securității din anii 50 și chiar începutul deceniului următor au fost niște indivizi brutali, semianalfabeți, incapabili să dobândească o calificare serioasă. Acești oameni au anchetat și schingiuit personalități intelectuale și politice de seamă ale României. Inclusiv membrii din elita Partidului Comunist recunoșteau că la Securitate era o problemă serioasă cu nivelul de calitate al angajaților. „Au fost elemente care nici în fabrică nu s-au ţinut de treabă”, mărturisea Gheorghe Apostol privind abuzurile securiștilor. 

„Pentru a ajunge ofiţer de securitate în anii ’50 trebuiau îndeplinite câteva condiţii. Esenţial era devotamentul faţă de triumful cauzei comuniste. Acest devotament trebuia să se fi manifestat deja „în focul bătăliilor de clasă” din anii 1944-1947 sau, şi mai bine, încă din anii ilegalităţii. Se adăugau apoi o „origine socială sănătoasă” şi „ura faţă de duşmanul de clasă”. Cu alte cuvinte, erau preferate persoanele provenind din rândul muncitorilor (mai ales necalificaţi) şi ai ţăranilor săraci care nu dădeau semne de compătimire faţă de „burghezo-moşierimea asupritoare” şi care executau, fără şovăire, cele mai aberante ordine ale şefilor”, adăuga Florin Banu în „Profilul angajatului Securităţii în anii ’50”. 

După 1964, situația s-a mai schimbat, în Securitate făcându-și loc, la nivelul gradelor superioare și absolvenți de studii superioare și chiar indivizi calificați, dar represiunea a continuat să se exercite în rândul populației.