Angajata unui brand vestimentar a pozat în sânii goi în cadrul unei campanii controversate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma American Apparel atrage atenţia întregii lumi cu o nouă campanie publicitară ingenioasă. După ce au dotat manechinele din vitrinele magazinelor cu păr pubian şi sfârcuri vizibile prin lenjeria intimă transparentă pentru a aduce în discuţie unele tabuuri ale societăţii, reprezentanţii brandului au reuşit încă o dată să facă „târgul“ să vuiască.

Compania americană şi-a făcut deja un renume prin campaniile publicitare aparte pe care le lansează. De această dată, reprezentanţii companiei au convins o angajată originară din Bangladesh, pe nume Maks, crescută într-o familie musulmană destul de strictă, să renunţe la haine şi să devină model în cadrul unei campanii publicitare menite să demaşte şi să pună la zid concurenţa care foloseşte mână de lucru extrem de ieftină din ţări sărace sau aflate în curs de dezvoltare, oameni exploataţi, care muncesc în condiţii mizere, ore în şir, pe un salariu de nimic. 

Peste sânii angajatei fotografiate apar cuvintele înscrise, de regulă, şi pe etichetele hainelor, prin care se identifică ţara în care a fost confecţionat produsul: Made in Bangladesh. 

Îmbrăcată doar într-o pereche de jeans, aşa cum apare în reclama Apparel, Maks, tânăra angajată născută în Bangladesh, s-a mutat la vârsta de patru ani în California, SUA. A crescut în tradiţia religioasă a familiei, dar odată cu adolescenţa a simţit nevoia să-şi descopere propria identitate şi s-a îndepărtat de tradiţiile islamice. 

FOTO Hepta

Acum în vârstă de 22 de ani, Maks a declarat pentru Daily Mail că s-a simţit în largul ei când a pozat topless pentru campania American Apparel, mai ales că este de acord şi susţine mesajul promovat de firma pentru care lucrează. „Apreciez şi îmbrăţişez toate culturile şi toate religiile. Dar aleg să fiu creativă şi să mă exprim cât se poate de limpede, în acelaşi timp“, şi-a motivat Maks alegerea.

American Aparel a stârnit controverse cu multe dintre campaniile sale. Aşa s-a întâmplat şi cu cea pentru care au realizat o colecţie limitată de tricouri imprimate cu vaginul unei femei aflate în perioada de menstruaţie, spre indignarea multora. Motivul invocat de companie? Au dorit să aducă în discuţie modul în care sunt trecute sub tăcere şi considerate ruşinoase subiecte perfect normale şi desprinse din viaţa de zi cu zi.
 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie