LITORAL 2005
0Tigri albi, oranj si roz la Mamaia Aceasta prima seara de week-end aduce pe litoral o surpriza placuta pentru iubitorii circului: vizavi de hotelul Parc, din Mamaia, pe malul Lacului Tabacarie, in
Tigri albi, oranj si roz la Mamaia
Aceasta prima seara de week-end aduce pe litoral o surpriza placuta pentru iubitorii circului: vizavi de hotelul Parc, din Mamaia, pe malul Lacului Tabacarie, in Satul de Vacanta, Circul Globus, din Bucuresti, prezinta, de la ora 21, in premiera la mare, spectacolul "Fantastic show". Ieri, vedetele pe patru picioare au defilat pe Bulevardele Constantei si statiunii Mamaia, spre deliciul trecatorilor si turistilor. Spectatorii vor putea urmari singura dresura din lume de tigri albi, oranj si roz, dresuri senzationale de camile, cai Lusitani cu ochi albastri si elefanti indieni, toate premiate de trei ori la rand la Festivalul International de Circ de la Monte Carlo si supranumite "dresurile secolului". Pretul unui bilet este de 20 RON (200.000 lei) in staluri si 30 RON (300.000 lei), in loja. Pe scena in aer liber de la Casino va avea loc, de la ora 21, un nou concert "Buna seara, Mamaia", sustinut de vedetele Companiei "Fantasio". La Teatrul de Vara din statiune, la aceeasi ora, va fi "Noaptea devoratorilor de publicitate", un spectacol de Jean Marie Bouriscot. In deschidere, concerteaza Sensor. In ambele locatii, intrarea este libera. Turistii din sudul litoralului ar putea opta pentru spectacolul "Alina minima", daca indragesc stilul Blondy, Anais, Carmen Serban, Nicolae si Nicoleta Guta, Florin Salam si umorul lui Jean Constantin.
Distractii in stil texan, la centrul "Europa"
Centrul de Distractie "Europa" din Mamaia (langa Hotelul "Parc") are ambitia sa atraga amatorii de bowling, pocher mecanic, jackpot, biliard sau ruleta, cu o ambianta de tip texan. Jucatorii au spatiu larg de desfasurare, aparate pe alese si trei meniuri la alegere, pentru refacerea fortelor. Insomniacii sunt aici la ei acasa, usile fiind deschise pana la ora 3 din noapte, iar la Cazinou, pana la ora 7 dimineata. Biletul costa, pentru accesul la cele 12 piste de bowling, 30 RON, de luni pana vineri si 35 RON, sambata si duminica sau 9-12 RON la mesele de biliard si 7,5-10 RON pentru jocurile electronice. La "Dart's" si "Baby Foot" se joaca cu fise de 1 RON. Cine nu se indura sa plateasca acesti bani sau are bugetul de vacanta dramuit la sange poate opta pentru oferta de dimineata. De luni pana joi, intre orele 9-13, iar sambata, intre orele 11-13, intrarea este libera.