Imprimeul animal este din nou pe val

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este printre cele mai blamate, dar şi admirate imprimeuri. Fie că-ţi place sau nu, toamna asta o să-l vezi tot mai des în moda străzii. Indiferent că e printat pe pantofi sau pe geantă, imprimeul de leopard are darul de a capta atenţia asupra ţinutei tale, dar şi asupra ta.

Acum câţiva ani, imprimeuri animale purtau femeile care voiau să facă o declaraţie despre ele însele. În anii '80, în epoca de aur a perioadei disco, animal print era la ordinea zilei, asortat cu orice, într-un haos de ne­descris.

Astăzi, acest tip de imprimeu pare să-şi fi găsit un loc mai decent în istoria hainelor noastre. Deşi pare mai degrabă genul de imprimeu întâlnit la Dolce & Gabbana şi în general la casele de modă italiene, nici designerii predispuşi la eleganţă nativă, precum Lager­feld, nu l-au ignorat în acest sezon.

Prin urmare, renunţă la prejudecăţi şi include măcar un obiect „animalic" în garderoba ta, în această toamnă. 

Shopping realizat de  Monica  Georgescu