Ghiocelul. Zece curiozităţi pe care nu le ştiai despre vestitorul primăverii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt vestitorii primăverii şi unele dintre cele mai pure flori. Denumirea ştiinţifică a ghiocelului este Gallanthus şi înseamnă floarea de lapte.

Ghioceii, unele dintre primele flori care apar la început de an, sunt consideraţi vestitorii primăverii, chiar dacă de multe ori trebuie să îşi facă drum spre razele de soare din mijlocul zăpezii. Nu numai că ghioceii ne amintesc în fiecare an că primăvara este aproape, dar această floare delicată în formă de clopoţel are şi o istorie interesantă, scrie anidescoala.ro

Iată câteva lucruri mai puţin ştiute despre ghiocei:

  • Denumirea ştiinţifică a ghiocelului este Gallanthus. Acesta înseamnă floarea de lapte.
  • Ghioceii conţin un antigel natural. Chiar dacă îngheaţă când temperaturile sunt scăzute îşi revin imediat ce acestea cresc.
  • Polenul şi nectarul ghioceilor sunt un adevărat festin al primăverii pentru multe albine. Dungile verzi din interiorul florilor de ghiocei îi fac vizibili de la distanţă pentru aceste insecte.
  • Bulbii ghioceilor sunt otrăvitori pentru oameni.
  • În timpul celui de-al doilea Război Mondial, poliţiştii militari americani erau numiţi ghiocei, deoarece uniformele lor îi făceau să semene cu aceşti vestitori ai primăverii. Uniforma avea culoarea verde-oliv, iar şapca şi mănuşile erau albe.
  • Cei care colecţionează ghiocei sau îi caută cu disperare peste tot sunt numiţi galantofili.
  • Ghioceii sunt printre primele flori din an.
  • Ghioceii conţin o substanţă care este folosită în tratamentul simptomelor bolii Alzheimer.
  • Sunt peste 2.500 de varietăţi de ghiocei. Florile diferă în înălţime de la 7 la 30 de centimetri şi sunt împărţite în peste 20 de specii.
  • Ghioceii sunt simbolul primăverii, purităţii şi religiei.
  • Unele specii de ghiocei sunt protejate, astfel că în unele ţări este ilegal să aduni ghioceii care cresc în păduri.
Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată