FOTO Gestul unei mame îndurerate: l-a trimis într-o ultimă aventură pe fiul ei mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasiunea pentru călătorii şi dragostea de mamă l-au ajutat pe CJ, un tânăr care s-a sinucis la vârsta de 20 de ani, să „ajungă” în toată lumea, chiar şi după moarte. Cenuşa băiatului a fost împrăştiată în peste 100 de ţări şi chiar în spaţiu.

Hallie Twomey a cerut ajutorul oamenilor din toată lumea în noiembrie 2013, prin intermediul reţelei Facebook, rugându-i să-i împrăştie cenuşa fiului ei, fostul soldat american CJ Twomey, care s-a sinucis în 2010, la vârsta de 20 de ani. La un an de la iniţierea acestei campanii, cenuşa lui CJ a ajuns, cu ajutorul celor impresionaţi de cerinţa mamei îndurerate, în peste 100 de ţări şi chiar şi în spaţiu. 

Tânărul s-a sinucis pe 14 aprilie 2013, iar mama lui, Hallie, a hotărât să-l trimită într-o ultimă aventură. „M-a măcinat faptul că cenuşa lui va sta în acea urnă pentru totdeauna. CJ nu a apucat să vadă toată lumea, aşa că am vrut să-i ofer această şansă”, a spus mama băiatului, potrivit BBC.

Hallie şi CJ FOTO BBC

   

După ce a discutat cu soţul ei, Hallie a lansat o pagină Facebook prin intermediul căreia a rugat oamenii să ia o parte din cenuşa băiatului şi să o împrăştie în diverse colţuri ale globului, în călătoriile lor. Dacă la început a fost descurajată de numărul mic de oameni dispuşi să facă asta, la un an de la iniţierea campaniei, peste 9.000 de persoane s-au oferit să-l ducă pe CJ în jurul lumii.

„Aş vrea să-i includ pe toţi cei care s-au oferit, dar am o cantitate finită de cenuşă. I-am rugat să-i spună că îl iubesc şi că îmi cer iertare, pentru că simt că l-am dezamăgit”, a declarat Hallie, care a trimis cantităţi mici din cenuşa fiului ei, însoţite de o scrisoare şi o poza cu băiatul oamenilor care mergeau în locuri deosebite, pe care CJ nu a apucat să le vadă în timpul vieţii.

Cei care l-au luat pe tânărul american în călătoriile lor au fost rugaţi să trimită înapoi o fotografie şi câteva detalii despre locul ales. Până acum, cenuşa băiatului a ajuns în locuri precum Alabama, Afganistan, Cambodgia, Antarctica sau Capul Verde, iar ajutorul a venit din partea unor oameni cu poveşti şi naţionalităţi diferite. Unii dintre aceştia au fost chiar la un pas de sinucidere, iar gestul mamei tânărului american i-a determinat să se gândească la decizia lor şi să aleagă viaţa. 

„Oamenii şi-au împărtăşit poveştile cu noi şi unii chiar ne-au spus că nu se mai gândesc să-şi pună capăt zilelor. Nu ne-am gândit că povestea fiului nostru poate salva vieţi”, mai spune Hallie.

Deşi cenuşa lui CJ a ajuns pe toate continentele şi chiar în spaţiu, într-o rachetă lansată în luna octombrie din deşertul mexican, există câteva locuri în care familia acestuia şi-ar dori ca acesta să ajungă: pe statuia Cristos Mântuitorul, din Rio de Janeiro, în Insulele Galapagos, la Marea Piramidă din Giza, în Egipt şi sub copacul Angel Oak, din Carolina de Sud.

Nu toată cenuşa fostului soldat american a fost, însă, trimisă în jurul lumii. O mică parte din aceasta a rămas acasă, iar o altă parte a fost încorporată în bijuteriile mamei lui.

Citeşte şi:

VIDEO Momentul emoţionant în care părinţii unui băiat de 21 de ani aud bătăile inimii fiului lor din pieptul unui bărbat de 61 de ani

Poezia emoţionată scrisă de un puşti de cinci ani în speranţa că sora sa de doi ani va scăpa de cancer

FOTO VIDEO Moment emoţionant surprins cu camera ascunsă: reacţia unei mame după ce fiul îi spune că este homosexual

Mai multe pentru tine:
Prințul William, devastat! Moștenitorul tronului britanic e în lacrimi din nou: ”Amintirile vor rămâne”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat