FOTO Amuzant sau jignitor? Reclama unei companii de taximetrie a scos feministele din minţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea aleasă pentru posterul publicitar, care înfăţişează o femeie supraponderală, alături de mesajul de pe afiş, a stârnit furia organizaţiilor feministe care au etichetat campania sexistă şi jignitoare. FOTO youngmormonfeminists.org

West Quay Cars este o firmă de taximetrie din Marea Britanie care a devenit celebră peste noapte din cauza unui scandal iscat de mesajul redat de afişele care îi îndeamnă pe cei care au consumat prea mult alcool să cheme un taxi în loc să ia decizii pe care le vor regreta amarnic.

Reprezentanţii firmei de taximetrie West Quay Cars din Southampton, Marea Britanie, au încercat să-şi facă reclamă într-un mod care au considerat că va fi perceput drept amuzant de potenţialii clienţi. Însă imaginea aleasă pentru posterul publicitar, care înfăţişează o femeie supraponderală, alături de mesajul de pe afiş, a stârnit furia organizaţiilor feministe care au etichetat campania sexistă şi jignitoare. Alături de imaginea doamnei plinuţe stă scris „Nu lua decizii proaste doar pentru că ai băut prea mult“, iar mai jos apare mesajul „Dacă încep să-ţi par sexy, cheamă un taxi“. 

Reprezentanţii companiei de taximetrie au declarat că afişul este parte a campaniei lor împotriva şofatului sub influenţa băuturilor alcoolice şi că varianta dedicată femeilor, în care apare un bărbat cu o alură îndoielnică de macho, nu a stârnit reacţii negative din partea nimănui.



Pe de altă parte, membrele mai multor organizaţii feministe din Marea Britanie sunt de părere că reclama cu femeia supraponderală este departe de a fi amuzantă şi că, din contră, este un atac sexist, denigrator, la adresa femeilor care arată ca protagonista de pe afiş. 

Se presupune că această reclamă trebuie să încurajeze oamenii să nu se urce beţi la volan, dar ei (n.r. - reprezentanţii companiei) par că le spun să nu ia decizii greşite şi să aleagă o femeie care arată în acel fel. Este dezgustător că în anul 2015 sexismul încă trăieşte. Nu ar trebui ca unii să facă profit în acest fel, a declarat pentru Daily Mail o membră a unei organizaţii feministe care nu a dorit să-i fie dezvăluită identitatea.

Afişul cu femeia a fost postat şi pe pagina de Facebook a Societăţii Feministe din cadrul Universităţii Southampton, comentariile referindu-se la cât de „dezgustătoare“ şi „îngrozitoare“ este atitudinea reprezentanţilor companiei de taximetrie.

Managerii firmei West Quay Cars au precizat că admit faptul că această campanie poate fi una controversată, dar în ceea ce îi priveşte a primat dorinţa de a atrage atenţia asupra pericolului de a şofa sub influenţa băuturilor alcoolice. „Nu suntem de acord cu faptul că această reclamă este sexistă sau discriminatorie în vreun fel.“ Aceştia au declarat că înainte de a fi realizată campania s-a făcut un sondaj în rândul a 603 persoane şi au primit numai cinci plângeri din partea femeilor referitor la mesajul afişului, respectiv patru plângeri în privinţa posterului care înfăţişează un bărbat costumat în stilul disco, specific anilor ’70.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare