Femeile care au tatuaje sunt mult mai uşor de „agăţat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare femeie este frumoasă în felul ei, dar bărbaţii le consideră pe cele care au un tatuaj „încrustat” pe piele ca fiind mult mai atractive şi mai uşor de abordat. De-a lungul anilor, tatuajul a evoluat de la un simplu desen care marca poziţia socială a individului la o formă de artă şi de frumuseţe care tinde să atragă privirile din jur.

Există o credinţă răspândită în rândul bărbaţilor că şansele lor de a se culca cu o femeie de la prima întâlnire cresc considerabil dacă partenera are tatuaje. Cel puţin, asta încearcă să dovedească un nou studiu condus de Nicolas Guéguen de la Universitatea din Bretagne-Sud, Franţa. Guéguen a investigat legătura dintre modul în care bărbaţii evaluau atractivitatea unei femei, dorinţa de a ieşi la o întâlnire şi consimţirea de a face sex de la prima întâlnire cu situaţia în care o femeie avea sau nu un tatuaj, arată „Huffington Post”.

Atracţia femeilor cu tatuaj

În prima fază a studiului, 11 femei heterosexuale, pe care un grup de 31 de bărbaţi le-a evaluat ca fiind cele mai atractive dintre cele 58 de voluntare, au fost alese drept „momeală”. În lunile iunie şi iulie ale anului 2009, fiecare dintre cele 11 femei a mers singură de 20 de ori pe plajele din Brittany, Franţa, îmbrăcate într-un costum de baie roşu pentru a atrage atenţia. Pentru jumătate dintre vizitele pe plajă, fiecare participantă a purtat pe spate un tatuaj temporar de dimensiuni relativ mari.

Tocmai acest aspect a fost cel care a ghidat bărbaţii spre deschiderea unei conversaţii. Cercetătorii au descoperit că bărbaţii se apropiau mult mai uşor de femei şi iniţiau contactul verbal cu cele care aveau un tatuaj. În schimb, femeile care nu aveau un tatuaj nu au fost ignorate. Mai mult, bărbaţii îşi formau rapid o strategie de abordare atunci când observau tatuajul de pe spatele femeilor.

Pentru a doua parte a experimentului, cercetătorii au realizat un sondaj cu ajutorul a 440 de tineri, cu o vârstă medie de 22 de ani, care se aflau pe plajă în apropierea uneia dintre femeile în bikini roşii. Intervievatorii, de asemenea bărbaţi, se apropiau de tinerii care se aflau la zece metri de femei şi îi întrebau dacă sunt de acord să răspundă la trei întrebări despre o fată care se afla „undeva pe plajă”, pentru un studiu despre relaţiile romantice.

Odată ce participantul îşi dădea acordul, intervievatorul îi indica fata în bikini roşii şi întreba tânărul care ar fi probabilitatea, din punctul lui de vedere, ca acea fată să iasă o la întâlnire cu el şi mai apoi să facă sex. Nu în ultimul rând, intervievatorii le-au cerut participanţilor să evalueze atractivitatea femeilor.

Personajele tatuate,mai puţin credibile

Rezultatele sondajului au arătat că bărbaţii credeau în şansa lor de reuşită atunci când era vorba de o femeie cu tatuaj, în detrimentul celor fără tatuaj. Pe de altă parte, studiul lui Guéguen a omis să întrebe participanţii de ce au astfel de stereotipuri despre femeile cu tatuaje. De asemenea, tinerii nu au fost întrebaţi dacă au mai avut relaţii cu femei care purtau un tatuaj şi nici nu le-au fost cerute părerile femeilor despre bărbaţii tatuaţi.

În schimb, credibilitatea unor astfel de persoane a fost pusă sub semnul întrebării cu câţiva ani înaintea acestui studiu. În 2007, o cercetare a constatat că femeile care au tatuaje erau văzute drept imorale şi mai puţin atractive. Un alt studiu, de această dată din 2005, a descoperit că persoanele tatuate erau considerate „mai puţin credibile” într-un context profesional.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă