Fără „particula lui Dumnezeu“ în 2011. Cadoul de Crăciun al umanităţii se amână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La centrul CERN din Geneva cercetătorii anunţă astăzi dacă au descoperit dovezi asupra particulei elementare Higgs, supranumită particula lui Dumnezeu. Dacă aceasta ar fi descoperită, s-ar reîntregi procesul de creaţie al Universului.

UPDATE 16.25:

Cercetătorii au dat publicităţii o imagine în care se poate vedea coliziunea dintre protoni, unde se pot vedea patru tipuri de electroni de mare energie (liniile verzi şi cele roşii). Conform oamenilor de ştiinţă, acestea ar fi caracteristicile apariţiei bosonului Higgs, dar unii sunt de părere că poate fi vorba şi de modelul standard în care bosonul nu este prezent.

Cu toate că entuziasmul a fost mare înainte de conferinţă, primele rezultate nu sunt clare. Rezultatele preliminare prezentate de către cercetătoarea Fabiola Gianotti, care se ocupă de o parte a experimentului CERN, numit ATLAS, au arătat că oamenii de ştiinţă au observat urme ale prezenţei bosonului Higgs, dar cu toate acestea nu sunt pe deplin convinşi de existenţa lor.

Existenţa bosonului se măsoară pe o scală de la unu la cinci sigma, unde cinci este un rezultat concludent. Rezultatele de astăzi arată că există un scor de 3,6 sigma în unele zone măsurate, dar la nivel general cercetătorii au spus că ar exista 2,4 sigma, ceea ce nu este destul de sigur pentru a trage o concluzie.

Drumul cercetătorilor de la acceleratorul de particule din Elveţia se apropie de final, multe zvonuri vorbind despre faptul că particula lui Higgs, cea care s-ar putea mişca mai rapid decât viteza luminii, ar fi fost descoperită. Cu toate aceastea, ieri în cadrul seminarului ţinut la Geneva, reprezentanţii CERN nu au confirmat nimic. Ei au spus că există o posibilitate foarte mare ca particula Higgs să existe, dar lucrul acesta urmează să fie confirmat în 2012. Dacă ei vor reuşi să ajungă la o concluzie, elementul lipsă din procesul de creaţie a Universului ar fi găsit, iar procesul ar fi reîntregit.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi