Europa construieşte un scut anti asteroizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă caută o modalitate de a proteja Terra de un impact cu rocile gigantice care se deplasează în Calea Lactee.

Un proiect de apărare a Pământului de asteroizi, denumit NEO Shield (Near Earth Object), se desfăşoară la Centrul Aerospaţial German din Berlin şi este finanţat de Comisia Europeană cu 4 milioane de euro. La această sumă se mai adaugă 1,8 milioane de euro de la mai multe instituţii ştiinţifice europene, după cum relatează presa britanică.

Experţii nu s-au pus încă de acord în privinţa modului în care va acţiona scutul, dar iau în calcul mai multe variante, de la distrugerea corpurilor cereşti cu ajutorul bombelor nucleare sau deturnarea acestora pe o altă traiectorie, prin tractarea lor de către o sondă spaţială. „Vom analiza cu atenţie fiecare idee în parte, iar experimentele vor fi realizate deocamdată exclusiv în laborator. Am dori să prezentăm planuri accesibile din punct de vedere financiar", a declarat Alan Harris, coordonatorul proiectului. Dacă totul va decurge conform planului şi, mai ales, dacă finanţarea se va dovedi suficientă, sistemul de apărare ar putea fi testat pentru prima dată în 2020, a adăugat Harris.

„O ratare la milimetru"

Măsurile de precauţie pe care le ia Comisia Europeană vin după ce, vinerea trecută, un asteroid de mărimea unui autobuz a trecut la doar 59.044 de kilometri de Pământ. Corpul ceresc, denumit BX34, s-a deplasat fără incidente pe lângă Terra, pasionaţii de astronomie denumind acest eveniment „o ratare la milimetru". Îngrijorător a fost faptul că asteroidul a fost observat cu doar două zile înainte de apropierea de planetă.

Experţii au explicat că această observare târzie a fost cauzată de faptul că BX34 a avut dimensiuni mici, între 6 şi 19 metri. Un alt asteroid, de data aceasta mult mai mare - de 34 de kilometri lungime şi 11 kilometri lăţime -, va trece mâine pe lângă Terra, la o distanţă „confortabilă" de 26.800.000 de kilometri. Corpul ceresc a fost botezat 433 Eros şi a fost descoperit în 1898.

Monitorizare permanentă

Într-un raport recent, NASA a revizuit în scădere numărul asteroizilor mari din apropiere de Terra şi mai ales al celor de talie medie, care sunt capabili să distrugă, în cazul unui impact, zone de mărimea unor oraşe mari. Aceste estimări rezultă din monitorizarea mai exactă a obiectelor care gravitează la mai puţin de 195 de milioane de kilometri în jurul Soarelui şi se găsesc destul de aproape de orbita terestră.

NASA a identificat deja 93% din totalul celor mai mari asteroizi - cu diametre de cel puţin un kilometru - ce se găsesc în apropiere de Terra, acest obiectiv fiindu-i trasat de Congresul american, printr-o decizie făcută publică în 1998. Astfel, Agenţia spaţială americană a numărat peste 980 de corpuri cereşti cu lungimea de cel puţin 1.000 de metri şi estimează la 19.500 numărul asteroizilor de dimensiuni medii, cu diametre între 100 şi 1.000 de metri.

Ceres, primul asteroid

Asteroizii, numiţi şi planete minore sau planetoizi, sunt corpuri cereşti mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriţii. Primul asteroid a fost descoperit în 1801 de Giuseppe Piazzi, director al Observatorului astronomic din Palermo, Italia. Piazzi l-a botezat Ceres, după zeiţa romană a recoltei. 

34 de kilometri este lungimea asteroidului 433 Eros care va trece mâine pe lângă Terra.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică