Doar 13 din cele 33 de persoane înscrise la concursul pentru Corpul de Control au luat prima probă
0Numai 30 din cele 33 de persoane înscrise la concursul pentru ocuparea posturilor din cadrul Corpului de Control al premierului s-au prezentat miercuri la prima probă a examenului, iar dintre acestea doar 13 au obţinut note peste 7 şi pot participa la cea de-a doua probă, informează SGG, potrivit NewsIn.
Potrivit informării remise miercuri de Secretariatul General al Guvernului (SGG), examenul a constat într-un test grilă cu 20 de întrebări. “Plicurile cu subiecte au fost sigilate şi s-au deschis în sala de examen. Testul s-a susţinut pe foi cu colţ închis care, după încheierea termenului de realizare a probei, au fost corectate în faţa candidaţilor, după care s-au desigilat şi au fost identificaţi titularii”, se arată în comunicat.
Termenul de contestaţie este de 24 de ore. După soluţionarea eventualelor contestaţii, rezultatele finale ale probei scrise vor fi afişate, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc şi a doua probă - interviul. Potrivit comunicatului, candidaţii admişi după proba interviului “urmează să fie supuşi votului de încredere al primului-ministru”.
Numărul posturilor care urmează să fie ocupate prin concurs este de 59.
Potrivit regulilor de concurs, candidaţii trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, să nu aibă antecedente penale şi au nevoie de un certificat de sănătate şi de o recomandare de la ultimul loc ce muncă.
Guvernul a abrogat, printr-o OUG, prevederile potrivit cărora personalul Corpului de Control al premierului trebuie să aibă studii universitare juridice, economice sau tehnico-medicale şi cel puţin trei ani vechime în activitatea de control sau cercetare penală, jurisdicţională.
Executivul a adoptat în februarie o Ordonanţă de Urgenţă potrivit căreia Departamentul de Control al Guvernului, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, se desfiinţează.
În locul său s-a înfiinţat Corpul de control al primului-ministru, ca departament fără personalitate juridică, în subordinea premierului, care a preluat toate reprezentările şi competenţele fostului Departament de Control al Guvernului. Ulterior, au fost concediate 61 de persoane angajate în instituţie, pentru că nu au primit votul de încredere din partea premierului Emil Boc.