Doamnă, dansaţi? Am glumit!

Hachiţele, pensia şi prezbitism nu sunt semne de bătrâneţe. Sunt, cel mult, semne de catabolism. Bătrâneţea vine atunci când începe să-ţi fie lene să dansezi. De la un punct încolo al vieţii, lumea nu mai joacă decât la nunţi, şi atunci cam împilată. Sau cu ceva matrafox în organism.

Nici junimea nu dansează, ceea ce execută unii prin cluburi arată patologic sau cel puţin stupid. Iar cei rumeniţi nu se leagănă nici atât. Petrecerile adulte se rezumă la activităţi metabolice autodistructive, bogate în şpriţ, colesterol şi trăncăneală cu glutamaţi.

Teoretic, tuturor ne e dor de dans, dar practic ne e dor, mai degrabă, de vremurile când ne plăcea dansul. Fiindcă dacă am pofti cu adevărat să ţopăim, ne-am sălta fundurile de pe scaune, la petrecerile unde, din motive învăluite în mister, un antricot e mult mai antrenant decât un Enrique.

Avem din ce în ce mai multe terase şi din ce în ce mai puţină coregrafie. Tehnologia a evoluat, vechile casetofoane au fost înlocuite cu mult mai performantele halbe frapate. Nu mai ascultăm discuri de vinil, acum ascultăm sfârâitul frigăruilor, specialitatea bucătarului. Vechile boxe demodate şi mari au fost înlocuite, fericit, cu grătare şi mai mari. Nu eşti babă atunci când decizi că e cazul să-ţi cumperi loc de veci. Eşti babă atunci când valsul vienez te plictiseşte, iar şniţelul vienez te seduce.

Simona Catrina este jurnalist şi editor coordonator al revistei "Tango".