De ce ne temem cel mai mult în viaţă, în funcţie de zodie: nativii îngroziţi că le vor fi descoperite punctele slabe şi cei chinuiţi de nesiguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De ce ne temem cel mai mult în viaţă, în funcţie de zodie. FOTO Arhiva

Fiecare are propriile sale temeri în viaţă, mai mult sau mai puţin întemeiate, iar aceste frici personale sunt determinate, într-o anumită măsură, şi de semnul zodiacal sub care suntem născuţi.

Berbecii nu vor să piardă controlul 

Chiar dacă sunt atraşi mereu de noi aventuri, Berbecii se tem că ar putea să nu facă faţă unor situaţii surpriză, în care ar putea să piardă controlul. În aceeaşi măsură le este frică de faptul că ar putea să fie părăsiţi de oamenii importanţi pentru ei.

Taurii au nevoie de stabilitate financiară 

Sunt îngroziţi la gândul că ar putea să nu aibă suficienţi bani pentru a-şi permite confortul cu care sunt obişnuiţi. Au nevoie de stabilitate şi pentru ei acest lucru se traduce mai ales prin siguranţă fianciară.

Gemenii, chinuiţi de nesiguranţă 

Nativii din Gemeni se îndoiesc mereu de alegerile pe care le fac şi se frământă la gândul că ar fi putut să existe o cale mai bună decât cea pentru care au optat.

Racii, dependenţi de dragostea familiei 

Racii au nevoie să fie înconjuraţi de dragostea familiei, au nevoie de un cămin, iar în adâncul sufletului se tem că ar putea să piardă toate aceste lucruri într-o bună zi.

Leii urăsc să fie subapreciaţi 

Nativi mândri şi extrem de orgolioşi, mereu avizi să fie în centrul atenţiei, Leilor le este teamă că meritele lor ar putea fi trecute cu vederea şi că cei din jur ar putea să-i ignore.

Fecioarele, îngrozite că vor pierde controlul 

Lipsa organizării, haosul, le destabilzează pe Fecioare. Se tem că vor pierde controlul şi că cei din jur ar putea să creadă că nu fac totul perfect.

Balanţele au oroare de nedreptate 

Nativii din Balanţă au oroare de nedreptate şi nu concep ca ei sau cineva apropiat să sufere. Se străduiesc din răsputeri să aplaneze conflictele ori de câte ori apar situaţii tensionate.

Scorpionii, terorizaţi că le vor fi descoperite punctele slabe 

Pasional şi răzbunător, Scorpionul reuşeşte de regulă să iasă cu bine din cele mai dificile situaţii şi să înveţe de fiecare dată ceva important din experienţa prin care a trecut. Este însă terorizat de frica de eşec şi face tot posibilul ca cei din jur să nu-i descopere punctele slabe.

Săgetătorii nu vor să le fie îngrădită libertatea 

Săgetătorii detestă să le fie îngrădită libertatea şi se feresc de persoanele sau împrejurările care ar putea să le limiteze alegerile sau dorinţele.

Capricornii se tem de penibil 

Capricornii au adesea impresia că nu se ridică la nivelul aşteptărilor altora şi că nu sunt înţeleşi de cei din jur. Se tem de penibil şi părerea celor din jur are un efect puternic asupra lor.

Vărsătorii şi frica de ce aduce ziua de mâine

Se tem de ceea ce ar putea să li se întâmple în viitor şi, de aceea, încearcă din răsputeri să prevină neplăcerile. Sunt la un pas de depresie când nu reuşesc să împiedice un eveniment nefericit. 

Peştii se feresc de răspundere 

Firi sensibile, Peştii se tem de situaţiile neprevăzute şi de faptul că ar putea fi traşi la răspundere pentru deciziile pe care le iau.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate