De ce este bine să bem un pahar de vin pe zi: consumul moderat de alcool ne face mai sănătoşi şi mai fericiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care consumă un pahar de vin la cină au o viziune mai pozitivă asupra vieţii şi sunt mai sănătoase, susţin cercetătorii finalndezi.

Potrivit unui studiu realizat de cercetători finlandezi de la Universitatea din Helsinki şi cea din Tampere, obiceiul mediteranean de a servi un pahar sau două de vin la cină ar putea fi cheia unei vieţi fericite şi sănătoase. Astfel, noul studiu contrazice sfatul guvernului britanic care recomandă consumul a maximum şase pahare de vin pe săptămână, cantitate de alcool considerată a fi moderată. Autorităţile britanice mai sugerează şi că este benefic să avem câteva zile pe săptămână în care să nu consumăm deloc alcool. Cu toate acestea, potrivit studiului citat de publicaţia Daily Mail, cei care consumă până la un sfert de sticlă de vin - sau două pahare mici - la cină, în fiecare zi, suferă de mai puţine boli şi au o perspectivă mai pozitivă asupra vieţii.

Pentru aceste persoane este mai puţin probabil să exagereze cu consumul de băuturi alcoolice, iar consumul de alcool în cazul acestora „nu trebuie considerat a fi riscant”, mai susţin cercetătorii finlandezi. Echipa de oameni de ştiinţă a studiat obiceiurile de consum de alcool a aproximativ 2.600 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 69 de ani. Prin chestionarele la care au răspuns, participanţii la sondaj şi-au evaluat stima de sine şi sănătatea, atât cea fizică cât şi cea mintală.  

Studiul a descoperit că 12% din cei ce consumă vin în mod regulat la masă, au punctaje semnificativ mai mari la toate cele trei capitole, chiar şi atunci când au fost luaţi în considerare şi alţi factori sociali precum ocupaţia, educaţia sau starea civilă.

De asemenea, cercetătorii finlandezi au mai descoperit că atât momentul în care se consumă alcool, cât şi tipul de băutură consumată sunt foarte importante. Cei care au consumat vin în alt moment decât cel al sevirii cinei, nu s-au bucurat de aceleaşi recompense în ceea ce priveşte sănătatea şi bunăstarea lor. Mai mult decât atât, au putut fi prezise anumite obiceiuri hazardoase dobândite de oameni în funcţie de momentul şi de tipul de băutură alcoolică pe care au consumat-o.

Un sfert dintre cei care au amestecat vin cu bere la servirea mesei depăşesc limitele în ceea ce priveşte consumul de alcool, în timp ce procentul celor care au servit doar vin şi întotdeauna în combinaţie cu servirea mesei şi care exagerează cu consumul de alcool este semnificativ mai mic, respectiv de 8%.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model