Cursă la Polul Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un echipaj format din 11 oameni a planificat cea mai rapidă traversare a Antarcticii. Continentul alb va fi străbătut în timp-record cu ajutorul unui vehicul jumătate avion, jumătate sanie, alimentat cu biocombustibil.

Ca şi cum nu i-ar fost de ajuns doborârea recordului mondial după traversarea deşertului Gobi, în urmă cu şase ani, „depedentul de adrenalină" Pete Ash trece acum de la o extremă la alta. De la peste 40 de grade la sub minus 40 de grade Celsius, temperatură pe care o va înfrunta la Polul Sud.

Mecanic al expediţiei, Ash şi-a propus ca, alături de echipa sa formată din 11 oameni, să stabilească recordul pentru cea mai rapidă traversare mecanizată a Antarcticii, timp de 40 de zile, de-a lungul lunilor noiembrie şi decembrie, scrie „Norwich Evening News".

Echipajul se va folosi de un vehicul uşor, manevrat de mecanicul-şef, o maşinărie revoluţionară, jumătate avion, jumătate sanie, care poate fi utilizată pe zăpadă, dar este dotată şi cu elice. Restul echipajului va merge în două vehicule gigant cu şase roţi, pe care le-au pregătit pentru misiune. Expediţia numită „Moon Regan Trans-Antarctic" presupune un drum dus-întors de 5.800 de km.

Echipajul speră să bată recordul mondial de viteză, stabilit în cadrul expediţiei „Moon Regan Ice Challenger" din 2005, când distanţa a fost străbătută în 69 de ore şi 30 de minute. Echipajul speră să înfrunte condiţiile extreme pe care le oferă cel mai rece şi mai uscat loc din lume şi, în acelaşi timp, să testeze dacă motorul bazat pe combustibil bio va face faţă acestor condiţii.

Orarul zborului

Ieri, echipajul era pregătit să pornească spre Antarctica în Punta Arenas, aşteptând condiţii optime de zbor, în cel mai sudic oraş din lume, situat în apropiere de Strâmtoarea Magellan. Până la această oră nu au fost publicate informaţii suplimentare.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet