Curajul incredibil al unei tinere: şedinţă foto subacvatică, lângă un crocodil lung de patru metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modelul italian Roberta Mancino este protagonista unei şedinţe foto extraordinare, care s-a desfăşurat pe parcursul a zece zile în Mexic, la Banco Chinchorro, o lagună unde trăiesc peste 700 de crocodili.

Tânăra Roberta Mancino a mărturisit pentru publicaţia Daily Mail că de şase ani aştepta să se apropie atât de mult de crocodili, iar acest proiect i s-a părut perfect pentru că vrea să arate oamenilor că aceste reptile nu sunt atât de „rele“ pe cât se crede.

„Bineînţeles, asta nu înseamnă că toată lumea ar trebui să facă ceea ce am făcut eu, dar nici să le considere mai periculoase decât sunt“,a precizat Mancino. 

Banco Chinchorro este o zonă unde turişti din toată lumea vin să admire reptilele care au lungimi cuprinse între 2,5 şi 4 metri, pentru a-i fotografia, iar cei mai curajoşi pentru a se scufunda în apropierea lor.

Şedinţa foto a durat zece zile, iar Roberta Mancino a petrecut şi câte zece ore pe zi în apă, ca să înţeleagă comportamentul animalelor şi reacţiile. Aşa a reuşit să se apropie la numai câţiva centimetri de botul lor întredeschis, iar fotografiile şi înregistrarea video dovedesc acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil