Cum să laşi grijile deoparte, atunci când vezi lucrurile doar în nuanţe de gri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îngrijorarea este, pentru unii, inevitabilă. Atunci când se prevestesc lucruri rele, omul se gândeşte, în mod natural, la consecinţele negative ale situaţiei.

Un lucru este clar: toţi ne îngrijorăm din când în când. Însă, în cazul unora dintre noi, grijile capăta amploare şi ajung să ne afecteze calitatea vieţii, în general.

Jason Moser, profesor asistant la Departamentul de Psihologie al Universităţii de Stat din Michigan, împreună cu Christine Purdon, psiholog licenţiat şi profesor la Centrul de Cercetare în Sănătate Mintală al Universităţii din Waterloo, au rezumat cele mai eficiente strategii pentru înfrânarea îngrijorării, precum şi câteva lucruri de care ar trebui să ţină cont cei care nu vor să se lase dominaţi de această trăire negativă:

1. Concetrează-te pe prezent

Una dintre cele mai mari diferenţe dintre cei care se îngrijorează şi cei care-şi ţin în frâu grijile este abilitatea de a trăi în prezent, fără a fi demoralizaţi de întâmplări proiectate doar mintal, care nici măcar nu au avut loc.

2. Fii dispus să rişti

Dacă cei care se lasă afectaţi de îngrijorare iau decizii cu mare greutate din cauza posibilităţii producerii unor consecinţe negative, cei care-şi înfrânează temerile îşi asuma riscuri, fiind dispuşi să testeze mai multe soluţii, indiferent de care va fi finalitatea lor, spune Moser. 

3. Simţul perspectivei


 

Cei care nu se îngrijorează cu uşurinţă se pot detaşa de o situaţie pentru a putea privi lucrurile în perspectivă. Asta nu înseamnă că veşnicii îngrijoraţi nu privest şi ei în perspectivă lucrurile, este de părere Moser. Totuşi, pentru a-ţi ameliora starea de spirit şi a prinde încredere în viitor, este necesară adoptarea unei perspective pozitive asupra evoluţiei propriei vieţi. Moser recomandă luarea în calcul a tuturor scenariilor posibile şi evaluarea fiecăruia în parte. O analiză obiectivă poate dezvălui, în multe cazuri, că lucrurile nu pot ieşi doar rău, aşa cum unii dintre noi ne gândim iniţial. Odată ce conştientizezi că există şi şanse de mai bine, poţi căpăta încredere în tine şi în viitorul tău.

4. O situaţie poate fi albă sau neagră, oricum ar părea la început

Dacă priveşti o imagine cu o femeie căreia un bărbat mascat îi ţine un cuţit la gât, ce finalitate a lucrurilor ai în minte? O persoană cu multe griji s-ar gândi la cele mai negre scenarii, însă o persoana fără această problemă ar lua în calcul posibilitatea că femeia ar putea reuşi să fugă şi să fie în siguranţă- aceştia din urmă au capacitatea de a accepta că şi un eveniment negativ poate avea un final pozitiv.

5. Pune-ţi întrebările potrivite

Persoanele care se lasă repede cuprinse de temeri ar trebui să îşi diminueze, într-un fel, tendinţele de îngrijorare. O serie de întrebări, precum: „Care este, de fapt, problema?”, „Este problema mea?”, „Am control asupra situaţiei?”, „Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca lucrurile să iasă bine?”, „Este iminentă? Dacă nu, nu am niciun motiv de îngrijorare” – ar putea fi cu adevărat utile în acest caz.

6. Învaţă să îţi înţelegi emoţiile negative

„Cei care suferă de îngrjorare cronică au o problemă în a-şi înţelege şi accepta emoţiile”, spune Jason Moser, profesor asistant la Departamentul de Psihologie al Universităţii de Stat din Michigan. Pe de altă parte, oamenii cu perspective psihologice sănătoase tind să perceapă emoţiile negative ca pe un semn că ceva este în neregulă şi că acea cauză, oricare ar fi ea (relaţie, facturi, loc de muncă), necesită ceva atenţie. „Pe baza emoţiilor se pot lua şi decizii sănătoase”, mai adaugă psihologul.

Mai multe pentru tine:
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!