Cum reuşesc mincinoşii să păcălească testarea cu poligraful
0Detectorul de miciuni, aşa cum mai este cunoscut poligraful, nu este o tehnologie infailibilă, aşa cum poate au mulţi impresia. Nu există nicio bază ştiinţifică pentru a susţine că o astfel de maşinărie poate identifica dacă o persoană spune adevărul sau nu. În schimb, există metode prin care poligraful poate fi păcălit de cei interesaţi să facă asta.
„Oamenii trebuie să ştie că testul poligraf nu are o bază ştiinţifică, dezavantajând oamenii sinceri, în timp ce mincinioşii se pot antrena ca să-l treacă“, explică George Maschke pentru publicaţia Business Insider. Maschke spune că în timpul acestor teste, examinatorii se bazează pe un singur lucru: se aşteaptă ca oamenii să mintă la anumite întrebări, cunoscute ca întrebări de control.
Aceste întrebări de control se referă la acuzaţii nevinovate pe care cele mai multe persoane nu le-ar admite, de tipul „Ai minţit vreodată ca să scapi de o problemă?“ sau „Ai furat vreodată din mâncarea de la serviciu?“. Maschke susţine că oamenii pot să păcălească destul de uşor poligraful dacă se gândesc la anumite lucruri când răspund la aceste întrebări de control.
Poligraful funcţionează prin monitorizarea a trei reacţii fizice: transpiraţie, analizată de electrozii ataşaţi degetelor; bătăile inimii şi tensiunea, măsurate cu ajutorul unei legături ataşate de braţ; monitorizarea respiraţiei, cu electrozii din zona pieptului. Orice schimbare legată de aceşti factori face ca mai multe ace să traseze linii crescătoare sau descrescătoare pe o hârtie. Examinatorii analizează apoi aceste modele pentru a determina care este probabilitatea ca cineva să spună adevărul sau să mintă.
Poligraful nu identifică minciuni, ci măsoară reacţii
Sintagma „detector de minciuni“ este însă o convenienţă, nu ştiinţă“, a explicat Raymond Nelson, preşedintele Asociaţiei Poligrafilor din SUA pentru Business Insider. „Poligraful nu identifică, de fapt, minciunile, ci măsoară diferenţa dintre modul în care reacţionează oamenii sinceri la întrebări relevante sau la întrebările de control şi modul în care reacţionează cei nesinceri la acestea. Iar analiza acestor diferenţe este extrem de complexă. Examinatorii compară răspunsurile unei persoane la întrebări relevante cu răspunsurile la întrebările de control la care se aşteaptă ca subiecţii să mintă. Este o idee similară cu cea în care studenţii sunt testaţi la începutul anului şi apoi la sfârşit de an pentru a se vedea ce progrese au făcut. Pe baza acestor comparaţii, examinatorii folosesc analiza statistică pentru a determina dacă cel testat minte.“
George Maschke arată că atunci când poligraful este folosit pentru testarea candidaţilor în anumite instituţii, cum este atunci când vrei să te angajezi la FBI, consecinţele se pot reduce la simpla respingerea a candidatului. Acesta susţine că a fost respins chiar el în urma unui test cu poligraful, în 1995, când a aplicat pentru un post de translator la FBI. Însă poligraful este folosit şi în investigaţii ale crimelor sau în cazul suspecţilor de spionaj, când lucrurile pot lua o turnură nefericită pentru nevinovaţi.
Reacţia la întrebările de control, decisivă?
Preşedintele Asociaţiei Poligrafilor din SUA, Raymond Nelson, arată că pentru a-şi da seama dacă cineva minte, examinatorul va compara reacţia subiectului la o întrebare relevantă cu reacţia la o întrebare de control. Prin urmare, dacă reacţia subiectului este mai puternică la o întrebare de control decât la una relevantă, atunci persoana probabil că spune adevărul. Pe de altă parte, unele persoane răspund în mod onest la întrebările de control, aşa că nu au o reacţie puternică. Acesta fiind motivul pentru care Maschke acuză testele poligraf că, de fapt, îi pedepsesc pe cei care spun adevărul.
Cu cât recunoşti mai multe în timpul întrebărilor de control şi eşti mai relaxat, cu atât este mai probabil că vei da greş la test. Pentru a te proteja de acest rezultat nefericit ar trebui să ai o reacţie mai puternică la întrebarea de control“, explică el.
Maschke consideră că recurgerea la imagini/scenarii deranjante, cum ar fi că suntem ameninţaţi cu arma în timpul unui jaf, este cea mai simplă metodă de schimbare a reacţiei la întrebările de control. „Este suficientă orice variantă care ne poate face inima să bată puţin mai repede“, afirmă Maschke. Reprezentanţii Asociaţiei Americane a Poligrafilor subliniază însă că examinatorii le oferă subiecţilor ocazia să explice reacţiile neobişnuite atunci când este cazul. „Cu toate că poligraful presupune folosirea unor senzori şi a analizei statistice în identificarea mincinoşilor, nu există test care să nu prezinte anumite vulnerabilităţi“, punctează Raymond Nelson.
De altfel, în 2002, Academia Naţională de Ştiinţe din SUA a publicat unul dintre cele mai cuprinzătoare studii referitoare la acurateţea poligrafului şi concluzia a fost că „deşi testele poligraf pot diferenţia minciuna de adevăr într-o măsură semnificativă, acestea nu sunt suficient de exacte pentru a fi folosite în cazuri care ţin de securitate.
“Este însă o tehnologie mai bună decât orice altceva avem la dispoziţie în ziua de azi“, afirmă Raymod Nelson. Acesta arată că în urma studiilor s-a arătat că procentual testele sunt precise în proporţie de peste 80%.