Cum prevenim deshidratarea corpului şi de ce nu este recomandat consumul lichidelor reci pe timp de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum prevenim deshidratarea corpului

Pe timp de caniculă este esenţial să se anticipeze şi să se înlocuiască constant pierderile de lichide prin aport de alimente care să conţină suficientă apă şi minerale (sodiu, potasiu, magneziu, etc) pentru a se menţine starea de echilibru (homeostazie) a organismului, atenţionează Lygia Alexandrescu, preşedinte al Societăţii Române de Educaţie Nutriţională.

În această perioadă, camera de gardă a spitalelor este aglomerată din cauza urgenţelor cauzate de căldura excesivă. Medicii spitalelor de urgenţă atenţionează în mod special persoanele în vârstă şi copiii asupra faptului că expunerea la aceste temperaturi ridicate poate duce la deshidratare, extenuare, accidente vasculare şi, în anumite circumstanţe, pierderea vieţii.

Vestea bună, totuşi, este că afecţiunile induse de căldură pot fi prevenite. De exemplu, cel mai simplu mod de combatere a deshidratării este consumul unei cantităţi de apa mai mari decât de obicei.

Lygia Alexandrescu, preşedinte al Societăţii Române de Educaţie Nutriţională, exlică ce trebuie să facem pentru a ne menţine corpul hidratat pe timpul verii:

Este bine ştiut faptul că apa constituie 50-60% din masa noastră corporală. În decursul a 24 de ore, organismul consumă peste 200 ml de apă numai pentru procesul de respiraţie. Prin transpiraţie şi diureză se pierd cele mai însemnate cantităţi de apă, de aceea, ceea ce pierdem trebuie să şi înlocuim, altfel existând riscul deshidratării, manifestată prin senzaţie de sete, buze şi limba uscate, lipsa de energie, apatie, crampe musculare.

Este foarte adevărat faptul că senzaţia de sete şi necesarul real de lichide care trebuie consumate nu se sincronizează, în sensul că la momentul la care organismul transmite creierului mesajul referitor la senzaţia de sete, celulele acestuia sunt deja deshidratate. De aceea, când afară sunt temperaturi ridicate sau pe perioada efectuării unui efort fizic trebuie consumate cantităţi de apă la fiecare 20 de minute.

Aşadar, este esenţial să se anticipeze şi să se înlocuiască constant pierderile de lichide prin aport de alimente şi lichide care să conţină suficientă apă şi minerale (sodiu, potasiu, magneziu, etc) pentru a se menţine starea de echilibru (homeostazie) a organismului. Aportul de electroliţi este esenţial pentru o mare varietate de funcţii biologice, astfel că în special sodiul şi potasiul, prin intermediul sistemului ATP-azic, participă activ la transportul multor substanţe şi la menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului, explică Lygia Alexandrescu.

Ceaiurile din plante neîndulcite consumate la temperatura camerei şi cu multă lămâie sunt şi ele utile în hidratare. În plus, fructele (pepenele) şi legumele de sezon furnizează o cantitate de apă considerabilă. Trebuie înţeles însă faptul că băuturile care conţin cofeină (ceaiul, cafeaua) şi alcoolul nu hidratează organismul, ci acţionează ca diuretice. De aceea, atunci când sunt consumate, se va ingera o cantitate suplimentară de apă pentru compensaţie.

În plus, lichidele nu se vor consuma direct de la frigider, diferenţa de temperatură corpului şi cea a lichidului rece putând produce vasocostricţie şi, pentru echilibrare, organismul producând căldură; de asemenea, lichidele cu temperaturi de consum mai mici de 10 grade C acţionează inflamator şi asupra faringelui, laringelui, producând dureri la acest nivel. 

Deshidratarea poate fi prevenită printr-o serie de măsuri la îndemână: 

Evitarea alimentelor bogate în grăsimi şi sodiu (brânzeturi sărate, alimente procesate), a băuturilor alcoolice şi cu un conţinut mare de cofeina;

Evitarea băuturilor carbogazoase pentru că acestea provoacă balonare şi nu mai este permisă consumarea unei cantităţi suficiente de apă;

Trebuie purtată o vestimentaţie de culoare deschisă, de bumbac şi suficient de lejeră cât să permită aerisirea;

Evitarea expunerii directe la soare fără pălărie şi protecţie UV a pielii;

Petrecerea unei perioade cât mai mari în interioare bine aerisite şi la umbră. 

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €