Vlad Ilicevici şi Mihai Mitrică, organizatorii Anim'est: „Calitatea filmelor de animaţie din România a crescut în ultimii ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul festivalului Anim'est, Vlad Ilicevici şi selectorul filmelor, Mihai Mitrică, au venit, marţi,în studioul  Adevărul Live. Cei doi au povestit despre procesul realizaării unui film de animaţie şi au dezvăluit noi detalii despre cel mai important eveniment dedicat filmelor de acest gen din România, care se va desfăşura între 3-12 octombrie, la Bucureşti.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est este cel mai mare festival de film din Bucureşti şi unul dintre cele mai importante festivaluri de film de animaţie din Europa. Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco şi în Re:Animation Hub.

   

Celor şapte secţiuni competitive ale festivalului (lung metraj internaţional, scurt metraj internaţional, film românesc, film studenţesc, videoclip & advertising, balkanimation) şi secţiunii Animash (ex-Mozaic) (rezervate celor mai populare filme de animaţie ale momentului, premiate la festivaluri de film importante din lume) li se adaugă în fiecare an secţiuni speciale, dedicate unor şcoli de film de animaţie renumite în întreaga lume, unor studiouri care au realizat filme multi-premiate, unor festivaluri de profil celebre din Europa, precum şi unor animatori consacraţi.

Workshopurile, adresate celor interesaţi să se iniţieze în diverse tehnici de animaţie, masterclass-urile şi mesele rotunde susţinute de invitaţi importanţi din ţară şi de peste hotare, petrecerile şi concertele completează programul celor 10 zile de efervescenţă Anim'est în Capitală. Trofeul Anim'est este acordat în fiecare an unui film din competiţia de scurt metraj a festivalului.

Vlad Ilicevici, directorul festivalului şi Mihai Mitrică, selector al filmelor, sunt invitaţii jurnalistului Florin Ghioca in studiourile Adevărul Live, de la ora 14.

Cele mai importante declaraţii:

Anim'est, singurul festival de animaţie din România, atât ca amploare cât şi ca numărul de spectatori, a ajuns la cea de-a9-a ediţie. Peste 400 de sute de filme de animaţie, dintre cele mai bune ale momentului, vor fi proiectate timp de 10 zile, la cinematografele Studio şi Elvire Popescu, a povestit directorul festivalului, Vlad Ilicevici, la Adevărul Live.

„În fiecare an ne străduim să producem acest proiect cu un buget mai miccu 40% decât ar fi normal pentru un astfel de festival“, a  mai spus directorul Vlad Ilicevici.

În secţia oficială vor fi prezentate 370 de scurtmetraje şi 30 de lungmetraje. De asemenea, spectatorii se vor putea delecta şi cu 20 de scurtmetraje româneşti.

„Criteriile de selecţie (ale filmelor - n.r.) există, dar nu sunt bătute în cuie“, a declarat Mihai Mitrică, adăugând că cel mai important aspect este originalitatea scenariului. „Suntem fericiţi să avem o asemenea echipă în spate. Toţi oamenii implicaţi în acest festival muncesc pe brânci“, a mai spus selectorul filmelor, Mihai Mitrică.

„The Trollbox“, filmul care va deschide festivalul , va fi şi „vedeta“ ediţiei din acest an, promit organizatorii. Desigur, alături de Bill Plympton, invitatul Anim'est .

„Românii au prostul obicei de a se baza foarte mult pe tradiţie. Obişnuiam să producem multe filme (în ţară- n.r.), însă cele mai multe erau de o calitate foarte slabă, iar majoritatea nu ajungeau la public. În ultimul timp, lucrurile s-au mai schimbat şi calitatea a crescut. Ne place să credem că avem şi noi un merit în toată treaba asta“, a conchis Vlad Ilicevici.

Cel mai bun film de animaţie din România este lungmetrajul regizoarei Anca Damian, „Crulic“, crede Vlad Ilicevici.

Realizarea unui film de animaţie nu este deloc un lucru uşor. Cu toată tehnologia pe care o avem la dispoziţie, o singură secvenţă necesită cel puţin 90 de minute de muncă în studio: „Din punctul nostru de vedere, este foarte greu ca animaţia să fie un proiect one-man show. La un film ca Trollbox lucrează şi o sută de oameni“.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG