VIDEO Mircea Vasilescu: „Este exclus ca un scriitor obişnuit să poată trăi din scris“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar Paul-Bădescu şi Mircea Vasilescu, la Adevărul Live

Redactorul şef al revistei „Dilema Veche“, Mircea Vasilescu, şi scriitorul şi jurnalistul Cezar Paul-Bădescu au discutat la Adevărul Live despre veniturile pe care le câştigă scriitorii de pe urma cărţilor publicate.

Dintr-o anchetă apărută astăzi în Adevărul de Weekend, rezultă că există unii scriitori-vedetă care fac destui bani de pe urma scrisului lor. Alţii, însă, sunt obligaţi să recurgă la tot felul de joburi pentrui a se întreţine, iar asta îi împiedică tocmai să mai scrie literatură. 

Aşadar, câştigă scriitorii români de pe urma cărţilor lor? „Câştigă, însă adevărata problemă este cât câştigă şi cum. Orice autor e plătit cu un procent din vânzări. Dacă o carte costă 50 de lei, autorului îi revine 8-10% din costul fiecărui volum. Dacă cineva face un calcul, o să vadă că nu este vorba de foarte mulţi bani. Constatăm că un autor român vinde milioane de  exemplare şi îi revin trei mii, patru mii sau cinci mii de lei. 

„E clar că un scriitor nu poate trăi din scris. Bineînţeles, nu vorbim de acele câteva excepţii, cum e Mircea Cărtărescu, care, de-a lungul timpului, a câştigat o cotă internaţională. El e prezent în lumea bună a lumii literare europene. Ia premii importante, e intervievat de publicaţii de specialitate.“ 

Dacă omul vrea să se ducă la teatru, nu e oripilat de faptul că la intrare i se cer nişte bani pentru bilet. Dacă facem acelaşi experiment faţă de un scriitor, ar fi o reţinere, unii chiar ar protesta. La noi s-a învăţat lumea ca aceste conferinţe cu scriitori să fie gratuite. E un dezechilibru. În afară de banii pe ce scriu, foarte rar scriitori mai pot primi nişte bani din alte surse, susţine Mircea Vasilescu, redactor-şef Dilema Veche

„Dacă ne referim la media, la scriitorul obişnuit, e exclus să poată trăi din scris. La fel şi în trecut – dacă ne uităm în istoria literaturii române, o sa observăm că marii autori erau şi gazetari. Nu se putea trăi publicând un roman o dată la 1-2 ani. Atunci, cine scria poezii despre Ceauşescu, câştiga bine de tot.“

Despre câţi bani câştigă scriitorii români, astăzi 

„La nivel internaţional, lucrurile nu stau chiar atât de roz. Acolo, succesul e succes şi cine scrie o carte intră în industrie – ecranizări, gadget-uri, suveniruri etc. E adevărat că acolo şi editorii au alte capacităţi financiare, fiindcă la noi şi asta e o problemă. Ştiu câteva cazuri în care i s-a comandat unui autor să scrie. Editurile nu au însă banii pe care să i dea în avans.“

„Societăţile aşezate şi dezvoltate au şi alte formule pentru a le da scriitorilor posibilitatea să trăiască din munca lor. Există lecturi publice plătite, în care nu se întâmplă nimic ieşit din comun. Oamenii plătesc o sumă modică şi-l ascultă pe scriitori citind din operele sale. Câteodată se pun întrebări la finalul lecturii, dar uneori nici atât.“

România şi Grecia au cei mai puţini cititori

„Dacă omul vrea să se ducă la teatru, nu e oripilat de faptul că la intrare i se cer nişte bani pentru bilet. Dacă facem acelaşi experiment faţă de un scriitor, ar fi o reţinere, unii chiar ar protesta. La noi s-a învăţat lumea ca aceste conferinţe cu scriitori să fie gratuite. E un dezechilibru. În afară de banii pe ce scriu, foarte rar scriitori mai pot primi nişte bani din alte surse, precum burse etc.“

„România se află printre ultimele locuri în privinţa numărului de cititori, în comparaţie cu ţări precum Ungaria sau Polonia. „Noi avem cumpărători de carte. Cumpărătorii frecvenţi sunt cam un milion şi jumătate, aşa reiese din sondajele făcute în ultimii ani. Numărul de cititori este greu de estimat, fiindcă nu s-au făcut astfel de studii. Sunt mai multe dificultăţi, cum ar fi accesul de carte. În oraşele mijlocii şi mici, se pierd potenţiali cititori fiindcă nu au acces la carte. Apoi, nivelul de sărăcie este foarte ridicat. Domenii care necesită un grad de educaţie ridicat sunt prost plătite. Puterea de cumpărare contează în ecuaţia asta.“

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune