Victor Rebengiuc, zero toleranță pentru compromisuri: „Nu-i pot înțelege pe colegii mei care i-au adus osanale lui Ceaușescu“

0
Publicat:

Marele actor român, care împlinește astăzi 90 de ani, nu și-a trădat niciodată profesia și și-a susținut principiile indiferent de regimul politic aflat la putere.

Victor Rebengiuc împlinește astăzi 90 de ani FOTO Arhivă Adevărul

Victor Rebengiuc a făcut roluri memorabile în cariera sa, de la „Moromeții“, „Pădurea spânzuraților“ și „De ce trag clopotele, Mitică?“, „O scrisoare pierdută“, „Moartea unui comis-voiajor“ sau producțiile mai noi, „Regele moare“ (la Teatru Național) și „Tatăl“ (Teatrul Bulandra). Cu toate că nu i-a fost deloc ușor, în perioada comunistă a refuzat sistematic compromisurile, nu a recitat poezii patriotice, texte de propagandă și nu a fost membru de partid.

Mi-am asumat riscul de a nu mă înscrie în partidul comunist. Atunci când directorul teatrului îmi spunea să mă alătur alaiului de artiști care aducea «un omagiu conducătorului iubit» în diferite spectacole, eu răspundeam scurt: «Domnule, nu sunt lăutar. Lasă-mă în pace! ». Nu-i pot înțelege pe colegii mei care i-au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante.

Totuși, unii dintre noi și-au păstrat coloana vertebrală și nu au intrat în jocul acesta murdar. Ion Caramitru, Gina Patrichi, Mariana Mihuț sunt primele exemple care-mi vin în minte. Deci se putea și altfel! Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni. Nu pot să fac un Hamlet PSD-ist sau țărănist. Eu trebuie să-mi exprim ideile și părerile mele“, mărturisea actorul în volumul „Victor Rebengiuc – Omul și actorul“, apărut la editura Humanitas.

De altfel, a intrat în istorie gestul său prin care blama întregul sistem politic și pe liderii săi de dinainte de 1989. Pe 23 decembrie 1989, în zilele de foc ale Revoluției, Victor Rebengiuc a venit la Televiziune, cu un sul de hârtie igienică.

Pe 23 mă uitam la televizor și vedeam cum apăreau tot felul de neaveniți care țineau discursuri inepte. Tudor (fiul său – n.r.) m-a întrebat: «Da’ tu nu faci nimic?» Și atunci am luat hârtia igienică și m-am dus la televiziune. Voiam de mult să fac acest gest și cred că a fost cel mai potrivit moment. Știu că am luat multă lume prin surprindere. Le-am spus că oamenii care au mâncat rahat și care ne-au umplut ochii, viața și urechile cu Ceaușescu în sus și cu Ceaușescu în jos ar cam trebui să dispară.

Hârtia aia trebuia să șteargă niște urme. Cum poți să ai nerușinarea ca, după ce ai recitat poezii cu el eroul și ea savanta, să ne mai vorbești la televizor? Ar trebui să te faci nevăzut. Dar asta cere verticalitate și caracter. Ce să ne spună oamenii ăștia care îl proslăveau pe Ceaușescu? E adevărat că nouă ne lipsește simțul ridicolului și o anumită demnitate“, spunea Victor Rebengiuc în volumul apărut la editura Humanitas.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online